Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministrul transporturilor Alexandru Răzvan Cuc a anunțat într-o conferință de presă susținută la Câmpulung Moldovenesc că lucrările de modernizare a drumului național DN18 Cârlibaba- Iacobeni în lungime de 20,688 de kilometri vor începe în această săptămână. Cuc a declarat că sâmbătă a vizionat porțiunea de drum împreună cu prefectul Mirela Adomnicăi și cu directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, și a dat asigurări că de la minister ”vor veni toți banii de care e nevoie”. ”Pentru lotul 4 Cârlibaba- Ioacobeni săptămâna trecută a fost avizat proiectul în Comisia Tehnico Economice din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere iar de săptămâna viitoare (nr. săptămâna aceasta) se pot apuca de lucru. Avem sumele necesare pentru a urni din loc acest tronson. Vor veni toți banii de care au nevoie. L-am rugat pe domnul Laicu și pe șeful de la Secția Drumuri Naționale de la Câmpulung Moldovenesc să monitorizeze foarte atent lucrările să ne asigurăm că vom cheltui acești bani până la finele anului”, a declarat Răzvan Cuc. Lucrările vor fi executate de asocierea formată din societățile Autotehnorom, OPR Asfalt și Procad iar valoarea contractului este de 59,84 de milioane de lei fără TVA.

”Eu discut cu domnul Laicu și cu doamna prefect în permanență dar văd că alții vorbesc de aceste proiecte lucru care nu mi se pare normal”

Ministrul transporturilor a vizitat și tronsonul 3 al DN 18 cel dintre localitățile Șesuri (Maramureș) și Cârlibaba (Suceava) în lungime de 18,55 de kilometri constatând că gradul de execuție a lucrărilor de modernizare este de 33%. Lucrările sunt executate de asocierea Autotehnorom, OPR Asfalt și Rutier-Conex XXI valoarea ridicându-se la 54,29 de milioane de lei fără TVA. ”La lotul 3 Șesuri- Cârlibaba avem antreprenor care are un progres fizic de 33%. Am discutat cu antreprenorul care este unul serios, român, care a înțeles foarte bine mesajele lansate de mine când am spus că vrem o mobilizare corespunzătoare. Nu este o problemă de finanțare pe acest drum. Am discutat aplicat exact cât pot consuma până la finele anului și vor avea toate fondurile necesare astfel încât să continuie lucrările până la finele anului atâta timp cât le permite condițiile meteo”, a spus ministrul. Răzvan Cuc l-a rugat pe  prefect să fie în permanentă legătură cu șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași pentru a urmări desfășurarea lucrărilor pe DN18. ”Am fost pe teren cu doamna Adomnicăi cu care discut foarte des problemele din Suceava pe obiectivele de investiții. Ea este reprezentantul guvernului în teritoriu și am rugat-o să fie în permamență în strânsă legătură cu domnul Laicu. Asta pentru că am văzut că în ultima perioadă apar foarte multe persoane care discută de proiectele de investiții ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Eu discut cu domnul Laicu și cu doamna prefect în permanență dar văd că alții vorbesc de aceste proiecte lucru care nu mi se pare normal”, a mai spus Răzvan Cuc. Druumul național DN18 este modernizat pe patru tronsoane Moisei-Borșa, Borșa- Șesuri, Șesuri-Cârlibaba și Cârlibaba –Iacobeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava