Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, a atras atenția asupra faptului că investiția pentru construcția șoselei de centură a municipiului Rădăuți riscă să piardă finanțare. Dumitru Mihalescul i-a transmis ministrului transporturilor, Lucian Șova că acest obiectiv de investiții care ar fi trebuit să conducă la construirea variantei ocolitoare a Municipiului Rădăuți împlinește îndată nouă ani de la demararea sa ca proiect. „În pofida existenței unor demersuri timide, lucrările efective nu au demarat nici în prezent, existând riscul ca, la prima rectificare bugetară, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să piardă alocările financiare pentru centura Municipiului Rădăuți, adică 20 de milioane de lei, credite bugetare alocate în anul 2018”, a spus Mihalescul. El a adăugat că deși prin licitație publică s-a atribuit contractul de lucrări și, pentru prima dată după mulți ani există și finanțare, lucrările nu au demarat pe motiv că SC Energomontaj SA Bucureşti nu a autorizat deschiderea șantierului din cauza unei rețele care traversează zona în care urmează să se construiască șoseaua de centură.

„SC Energomontaj SA invocă faptul că unii stâlpi ai rețelei trebuie mutați și că nu există încă resurse financiare disponibile în conturile companiei pentru a elimina această piedică. În condițiile în care locuitorii Județului Suceava sunt tot mai puternic încrezători că lucrările de construire a variantei ocolitoare a Municipiului Rădăuți vor începe anul acesta, vă solicit, domnule ministru să precizați ce demersuri a întreprins CNAIR pentru a elimina toate obstacolele birocratice și tehnice în vederea demarării lucrărilor de construire la varianta ocolitoare a Municipiului Rădăuți în anul 2018?”, i-a solicitat deputatul PNL de Suceava ministrului transporturilor.

Dumitru Mihalescul i-a mai solicitat ministrului Lucian Șova să-i spună ce garanții poate da pentru ca, la rectificarea bugetară din vara anului 2018, creditele bugetare alocate acestui obiectiv de investiții să nu fie considerate ca neutilizabile și să fie rectificate în sens negativ, în favoarea altor capitole de cheltuieli. Nu în ultimul rând, Dumitru Mihalescul a mai vrea să afle care ar fi termenul asumat de Guvern pentru finalizarea acestei investiții, în condițiile în care termenele anunțate se modifică continuu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava