Muzeul Bucovinei

În cadrul ultimei ședințe de Comitet Executiv al Federației Române de Fotbal s-a aprobat debutul ediției de campionat 2020-2021 a Ligii a II-a feminine, dar și noul format competițional.
În urma discuțiilor purtate cu echipele, și ca urmare a faptului că o parte dintre acestea nu se pot alinia în acest moment la start din cauza problemelor cauzate de pandemie la nivel național, s-a ajuns la o soluție de compromis. Cele 17 echipe participante vor fi împărțite în trei grupe. Primele 10 formații, care vor începe competiția în acest weekend, au fost repartizate în primele două grupe, conform criteriilor geografice.
Astfel, din Grupa 1, alături de gruparea Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni, singura reprezentantă a județului Suceava în acest eșalon, vor mai face parte Navobi Iași, ACS Vulpițele Galbene Roman, Vasas Femina Odorheiu Secuiesc 2 și CSȘ Târgoviște. Grupa a 2-a este alcătuită din formațiile Atletic Drobeta-Turnu Severin, Ladies Tg. Mureș, Olimpic Star Cluj, Universitatea Olimpia Cluj 2 și AKF Csikszereda Miercurea Ciuc.
„Am început antrenamentele încă din luna septembrie. Mă bazez pe un lot de 20 de jucătoare. După atâta pauză, toată lumea este nerăbdătoare să înceapă competiția. Așteptăm stabilirea țintarului și ne rugăm să nu apară probleme la testarea COVID”, a declarat antrenorul fetelor de la Colegiul Național „Nicu Gane”, Marcel Irimie.
Cele 7 echipe care au prezentat motivele pentru care nu pot începe competiția acum au fi repartizate în Grupa a 3-a, urmând a disputa meciuri începând cu luna martie a anului viitor. Iată cum se prezintă componența Grupei a 3-a: ACS ASU Poli Timișoara, Dream Team București, United Bihor, AFC Măgura 2012 Bacău, Atletic Club Onix 2010, Școala de Fotbal Luceafărul Filiași și CSM Târgu Mureș.
După încheierea sistemului regular, în care se va juca tur – retur, se va organiza un play-off în patru, unde vor participa câștigătoarele de grupe, plus ocupanta poziției secunde din Grupa a 3-a. Ordinea jocurilor se va stabili prin tragere la sorți. Primele două clasate vor promova în Liga 1 feminin. De asemenea, foarte important, s-a hotărât ca la finalul ediției de campionat 2020-2021 a Ligii a II-a de fotbal feminin să nu retrogradeze nici o echipă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava