MOPAN Suceava

EGGER a investit peste 1 milion de Euro în anul 2023 pentru derularea proiectelor CSR, menite să sprijine comunitatea din județul Suceava. Principalele domenii în care au fost alocate fonduri au fost educația, sănătatea, bunăstarea oamenilor și sportul.

Prin proiectele susținute, EGGER își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea și bunăstarea comunității. De altfel, în cei 15 ani de activitate în România, compania EGGER a dezvoltat proiecte de CSR în valoare totală de peste 6 milioane Euro.

„Prin toate aceste proiecte sociale pentru care am alocat investiții, ne aliniem misiunii EGGER de a contribui semnificativ la dezvoltarea și la bunăstarea comunității. Suntem mândri de parteneriatele noastre și de impactul pozitiv pe care îl avem în viețile oamenilor din Suceava. Sperăm, în același timp, să reprezentăm un exemplu care să inspire și alte companii să se implice în astfel de proiecte”, a declarat Alina Chifan, director comercial EGGER Romania.

Educația, pe lista priorităților EGGER

Unul dintre cele mai importante proiecte pe care compania le derulează este „EGGER adoptă o școală”. Anul trecut, atenția a fost concentrată asupra Școlii „Mihai Eminescu” din Rădăuți, unde au fost amenajate două terenuri de sport, două clase și două grupuri sanitare.

Mobilierul școlar a fost complet modernizat în 14 clase de la școala „Mihai Eminescu” și s-au instalat dulăpioare în alte zece clase – peste 1.000 de elevi beneficiază de acest proiect, fiind alocată suma totală de 225.000 Euro.

Pe lângă această școală, alte 33 de unități școlare din județul Suceava au fost sprijinite cu sponsorizări cumulate de aproape 400.000 Euro. Aceste fonduri au fost destinate modernizării corpurilor de clădire și îmbunătățirii condițiilor de studiu și de dezvoltare pentru elevi.

Peste 2.200 elevi implicați în proiecte de educație Salvați Copiii, sponsorizate de EGGER

 În 2023, zece grădinițe din județul Suceava au demarat activitățile din cadrul proiectului „Să fim prieteni – Fără Bullying”, dezvoltat de Salvați Copiii și finanțat de EGGER. Astfel, peste 700 de copii, 42 de cadre didactice și 900 de părinți din Rădăuți și din comunele Satu Mare și Frătăuții Vechi sunt implicați în prevenirea și excluderea comportamentelor agresive.

Alți peste 1.500 de elevi, alături de cadre didactice, din șapte școli din Rădăuți și comunele Satu Mare și Frătăuții Vechi sunt incluși în programul de educație „Alegeri sănătoase” pentru un stil de viață echilibrat, compus din cinci module care abordează teme specifice.

Peste 300.000 Euro, pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și de intervenție

Creșterea gradului de acces a populației la servicii medicale de calitate s-a aflat și în 2023 pe lista priorităților EGGER. Capacitatea de intervenție a echipajelor medicale de urgență a crescut datorită celor șase ventilatoare achiziționate pentru ambulanțele de tip B1 din județul Suceava. Astfel, timpul de intervenție a fost redus și au crescut șansele de supraviețuire ale celor care apelează la serviciile medicale de urgență. Suma totală investită a fost 31.000 Euro.

În același timp, prin parteneriatul cu Crucea Roșie Suceava, EGGER a sprijinit 16 persoane cu probleme medicale grave, acoperind costurile tratamentelor și operațiilor, valoare totală ce se ridică la 62.000 de euro.

Totodată, copiii cu tulburări din spectrul autist (TSA) de un an de terapie 3C gratuită, sesiunile fiind acoperite prin sponsorizările EGGER. Prin colaborarea cu Asociația pentru Intervenție în Autism Suceava 40 de părinți au urmat cursuri care le-au permis să devină terapeuți ABA pentru proprii lor copii.

Pentru a crește gradul de siguranță la incendii și pentru a susține echipele de intervenție în misiunea lor, EGGER a finanțat achiziționarea a două autospeciale de stingere pentru comunele Satu Mare și Volovăț, investiție care se ridică la suma totală de 250.000 Euro.

 

Sportul și stilul de viață sănătos, încurajate prin proiecte

În 2023, EGGER a sprijinit organizarea diverselor competiții sportive (atletism, fotbal, handbal, padbol, tenis și trial bike) în județul Suceava. Investiția totală alocată proiectelor sportive a fost, în 2023, de peste 60.000 Euro.

Susținerea Via Transilvanica, devenită deja tradiție

Pentru al șaselea an consecutiv, EGGER a susținut proiectul Via Transilvanica, pentru a promova potențialul turistic din zona Bucovinei. Via Transilvanica este un proiect derulat de Tășuleasa Social, care constă în amenajarea unui traseu ce se întinde pe o distanță de 1.400 kilometri lungime, fiind cuprinse zece județe din țară – de la Suceava la Mehedinți. Ultima sponsorizare EGGER este destinată amenajării unor spații de cazare pentru turiștii aflați pe traseu, investiția totală fiind de 250.000 Euro.

 

Peste 850 de locuri de muncă, rezultatul unei uriașe investiții greenfield

Fabrica EGGER din Rădăuți este una dintre cele mai mari investiții greenfield (de la zero) din România, cu investiții de peste 570 de milioane de euro și mai mult de 850 de angajați.

Peste 95% dintre angajații fabricii provin din județele Suceava, Neamț și Botoșani, plasând compania în topul angajatorilor din regiunea Moldovei.

La Rădăuți se produc plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. EGGER este a doua cea mai mare companie producătoare de astfel de produse din lemn din țară.

Compania desfășoară și cea mai mare activitate de reciclare a lemnului uzat din România, integrând economia circulară în misiunea sa. Investiția în reciclare depășește 20 de milioane de euro, ceea ce face ca EGGER să fie cel mai mare reciclator din România. În ultimii 10 ani, compania a reutilizat peste 660.000 de tone de lemn provenit din deșeuri.

Din 2006 până în prezent, operațiunile desfășurate pe platforma EGGER de la Rădăuți au generat peste 304 milioane de euro în taxe și impozite locale și naționale.

EGGER în România

Grupul EGGER deține din 2008 o fabrică în România, în Rădăuți, județul Suceava. Fabrica are peste 850 de angajați. În Rădăuți, sunt produse plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. EGGER a investit cca. 500 milioane Euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava