Concert pascal
MOPAN Suceava

Subprefectul Cristian Șologon anunță că în foaierul Senatului României va avea loc în perioada săptămânii patimilor și a celei luminate expoziția „Suceava 2022 – Vama speranței pe drumul durerii”. În cadrul expoziției vor fi expuse fotografii relevante care demonstrează în egală măsură tragedia dar si umanitatea dovedite de bucovineni în urma războiului ruso-ucrainean.

”Trăim o perioadă care influențează cursul istoriei. Practic trăim istoria într-un punct de inflexiune a ei, un punct determinant pentru evoluția ulterioară.

Această perioadă marchează pe lângă evenimentele internaționale de o covârșitoare importanță, câteva repere sau nuanțe naționale și locale care e de dorit a nu fi pierdute.

Am avut de a face cu un fapt nemaiîntalnit în ultimii 70 de ani, un exod generat de un război în imediata vecinătate a granițelor noastre. Acest fapt poate ne-a găsit nepregătiți din punct de vedere logistic și legislativ, dar nu ne-a găsit nepregătiți din punct de vedere uman, cel puțin nu în județul Suceava. Valul de refugiați care au ales să fugă din fața războiului din Ucraina au găsit în județul nostru nu doar empatie ci și un efort coordonat de ajutor. O colaborare fără precedent intre toți actorii sociali, respectiv instituțiile publice, autoritățile publice locale, organizațiile neguvernamentale, arhiepiscopia, cultele religioase și agenții economici au făcut, din punctul meu de vedere, ca acest moment să fie unul relevant pentru județul Suceava. Din acest motiv, pentru a informa dar și pentru a sensibiliza opinia publică am considerat că e necesar să adunăm la un loc parte din mărturiile momentului într-o expoziție foto organizată pe durata  săptămânii patimilor și a celei luminate în foaierul Senatului României.

Această expoziție marchează nu numai un moment al istoriei noastre contemporane, ci un moment care demonstrează cum umanitatea unește fără a ține cont de naționalitate, etnie, limbă, istorie. Clipele surprinse în fotografiile expuse ne arată că suntem Oameni și că nimic nu poate fi mai mult de atât.

Pentru a aduna și alte  fotografii relevante punem la dispoziție celor care le-au făcut și le dețin pagina de Facebook: „Suceava 2022 – Vama speranței pe drumul durerii” precum și adresa de mail suportucraina@gmail.com.”, a transmis Șologon.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava