Concert pascal
MOPAN Suceava

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor organizează în parteneriat cu „Universitatea Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Zilele Porţilor Deschise, în perioada 6-10 aprilie 2015, pentru a susţine tinerii liceeni. Liceenii din întreaga regiune a Moldovei, alături de profesori şi părinţi, sunt aşteptaţi în perioada Săptămânii Altfel (6-10 aprilie) la Zilele Porţilor Deschise, organizate de FEAA.

În cadrul evenimentului liceenii vor experimenta o zi din viaţa unui student. În fiecare zi, de luni până vineri, grupurile sunt aşteptate, începând cu ora 09:00 în corpul B al facultăţii sau în corpul A în „Sala Paşilor Pierduţi”. Pe lânga prezentarea acesteia şi turul campusului, elevii şi profesorii vor putea participa la cursuri organizate de profesorii FEAA precum: „Profitul și pierderea”, „Introducere în intermedierea financiară”, „Percepția consumatorilor”, „Contabilitatea nu-i doar pentru contabili”.

Prin intermediul Zilelor Porţilor Deschise, elevii au ocazia să afle informaţii despre mediul universitar de la FEAA. În cadrul facultăţii, acum, se desfăşoară şi târgul de oferte academice unde vor găsi informaţii despre specializările Business Administration, Economics and Finance, Administraţie Publică, dar şi despre restul specializărilor, chiar de la profesori şi studenţi.

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi vă aşteaptă să le treceţi pragul!

Mai multe detalii despre program găsiţi urmărind pagina de facebook!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava