Penultima zi de iunie ne-a adus căldură afară, dar și în suflete, prin talentul și grația artiștilor pe care am avut bucuria și privilegiul să-i urmărim ieri la FITS pe străzi, în piețe sau în spații interioare de joc.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), aflat la cea de a 30-a sa ediție, are loc între 23 iunie și 2 iulie 2023, reunește peste 800 de evenimente la care participă aproximativ 5000 de artiști și invitați din peste 80 de țări.

Tema acestui an este MIRACOL, iar hashtag-urile oficiale sunt: #ParteDinMiracol și #FITS30.

La prima oră a zilei, Octavian Saiu a fost prezent la conferința de presă a FITS cu invitați speciali, la fel ca în fiecare dimineață!

Primul dintre aceștia, Akihiro Yamamoto (FAUST: tribut/Yamamoto Noh Theater -Japonia) ne-a vorbit despre spectacolul prezentat la FITS:

„Am avut onoarea, din 2016, să particip în fiecare an la acest festival. Expresia teatrului noh este ceva foarte special, este o expresie care se apropie vidului, de aceea, este rece, păstrează o distanță față de public.
În fiecare an până acum, am discutat cu domnul Chiriac legat de tema festivalului, dar anul acesta este prima oară când venim cu ceva diferit: teatrul noh implică, tematic, apariția unor zei. Apoi avem un alt gen de noh, un gen în care avem interacțiune între oameni. Ceea ce redăm în reprezentația FAUST cu care suntem la Sibiu, nu este parte din opera lui Goethe, ci este un episod imaginat după moartea lui Faust”.

„Apreciez foarte mult timpul petrecut la Sibiu pentru că și noi existăm tot de 30 de ani, iar în titlul spectacolului nostru avem “miracol”. Încercăm să facem mai mult decât teatru în Japonia. Așa cum a spus Akihiro Yamamoto, noi nu facem nici teatru nou, dar nici kabuki. Când jucăm teatru modern, colaborăm cu teatre din alte țări, folosim texte traduse, însă Shakespeare, spre exemplu, folosește foarte multe cuvinte specifice în engleză, iar noi încercăm să le traducem în japoneză. După cum spuneam, această piesă pe care o organizăm cu ocazia celor 30 de ani, este o poveste celebră peste tot în lume, aceste povești, credem noi, ar trebui citite și de adulți. Pinocchio a fost creat de Disney și este despre fantezie, dar noi nu am văzut povestea altfel. Avem o încercare de a crea o nouă formă de artă – este destul de unic spectacolul nostru” – Mari Natsuki (Japonia), artista care ne-a adus Amintirile păpușii de lemn.

A treia invitată la conferința de presă de ieri a fost Marina Davîdova, autoarea Land of no return, unul dintre spectacolele-lectură prezentate în cadrul acestei ediții a Festivalului:

”O eră importantă s-a încheiat, poate nu în lume, dar în Rusia, sigur. Este o mare onoare pentru mine, vin de la Sibiu de la sfârșitul anilor ’90. Îmi aduc aminte cum arăta orașul atunci, dar devine din ce în ce mai frumos pe an ce trece. Am venit ca critic de teatru, ca regizor, iar acum ca dramaturg. E singurul festival la care vin cu atât de multe pălării. Mi-am pierdut trecutul de două ori în viața asta. Acum, în 2022, a fost pentru o a doua oară. Când eram tânără, am încercat să uit această parte a vieții mele, iar acum s-a întâmplat din nou. Asta mi-a dat imboldul puternic de a scrie acest text.
(…) Nu contează în ce țară și în ce circumstanțe, trebuie să construiești ceva frumos pentru alții și pentru tine. Am pierdut totul de două ori, dar nu mă simt lipsită de speranță. Tot ce am e în interiorul meu, nu în afara mea”.

De la ora 11, neobositul Octavian Saiu a fost, din nou, gazda unei conferințe speciale, iar invitații săi au fost coregrafa Maria Pages și soțul ei, scriitorul El Arbi El Harti care, împreună, au creat minunatul Șeherezada în ritm de flamenco, un spectacol care a fost (și rămâne) printre cele mai apreciate de la această ediție FITS.

Maria Pages: ”M-am născut în Sevilla, iar flamenco este ceva cu care te întâlnești în viața de zi cu zi. Eu m-am născut într-un spațiu unde flamenco era pretutindeni. Eram micuță când mama mi-a făcut primul costum de flamenco. Este ceva ce ajunge în viața ta – m-aș fi născut dansatoare și coregrafă oriunde m-aș fi născut, chiar și aici în România. Sensul vieții prin mișcare îl văd prin dans, circumstanțele contează: dansez flamenco pentru că sunt din Spania, dar dansul este limbajul meu de expresie. (…)
Când vin în Sibiu, vin într-un loc în care știu sigur că voi descoperi lucruri la un nivel foarte ridicat. Sibiul echivalează cu un public entuziasmat și divers. Un loc în care găsesc atât spectatori obișnuiți, cât și oameni specializați și mi se pare minunat să mă întâlnesc cu tot felul de oameni pe care îi admir la hotel și să povestim, să mergem la spectacolele unii altora. Sufletul festivalului este acela în care cultura, arta și umanitatea festivalului sunt menținute și încurajate. Sunt foarte mulți oameni, multe persoane, multe interese, dar toate au la suflet frumusețea și importanța artei. S-a muncit mult pentru FITS, știu asta, dar nivelul de calitate rămâne foarte înalt. ”

El Arbi El Harti: ”Două roluri am eu în acest spectacol. Fundamental, sunt un umil interpret al inteligenței și al emoției uriașe care înseamnă Maria Pages. În al doilea rând, contribuția noastră, a amândurora, este de a imprima o tușă teatrală asupra spectacolului de flamenco. Teatralitatea merge mână în mână cu dansul, dar din chestiuni de ordin socio-politic, flamenco nu este mereu acceptat ca propunere scenică.
Dincolo de elementul poeziei, al literaturii, al filosofiei, noi aducem și tușa teatralizării în spectacolul flamenco. Și dansul implică tot felul de cunoștințe și cred că trebuie să revendicăm acest adevăr, iar dacă, la nivel social, nu acceptăm că dansul nu implică cunoștințe și cunoaștere, nu am reuși să creăm spectacole precum Șeherezada (…)
E al treia oară când suntem la Sibiu, simțim recunoștință față de festival, pentru că e vorba de o loialitate. Noi suntem loiali față de festival, iar oamenii vin, în fiecare an, fiind loiali față de noi. Iar acest festival a dus la creșterea Centrului Maria Pages. Festivalul de la Sibiu este esențial în reordonarea forțelor teritoriale, iar noi suntem frați gemeni din acest punct de vedere.”

Muzica a răsunat ieri în Sibiul festivalier, alături de Cătălin Milea & Gabriel Bălașa (Tărâmul muzicii, România), Ina Chiriac și Fanfara de la Cozmești (România), dar și în sala Filarmonicii de Stat, alături de Mozart, Elvis, Amy Winehouse sau Janis Joplin și artiștii de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – Trupa Marionete, în spectacolul Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor). Apropo, la spectacolul celor din Arad, au fost copii din sală care au cântat împreună cu artiști piese din anii ’60 sau ’70!
Galapiat Cirque (Franța) ne-au distrat cu ale lor Coafuri la înălțime, iar Păsările Dodo de la Cie Ekart (Franța) au smuls hohote de râs prin centrul orașului cu ideile lor trăznite și interacțiunea cu publicul sibian.

Mai pe seară și mai serios, Ultima cină, o producție Milo Rau / NTGent, și Mass, spectacolul TNRS & unteatru, ne-au pus față în față cu povești tulburătoare.

Și așa a mai trecut o zi din acest MIRACOL care ne răvășește, ne educă, ne vrăjește și ne umple sufletele și mințile de artă!