Concert pascal
MOPAN Suceava

Astăzi, șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a deschis conferința dedicată României în cadrul celui mai mare târg de parcuri industriale din lume, Expo Real, care are loc zilele acestea la Munchen, în Germania. Județul Suceava este reprezentat la acest târg de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, de primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, de un reprezentant al Universității „Ștefan cel Mare”, urmând ca de miercuri,din delegația suceveană să facă parte și președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe.
În deschiderea conferinței, moderatorul evenimentului a ținut să sublinieze faptul că România nu înseamnă doar Bucureștiul, ci și județul Suceava. Invitat să ia cuvântul, Gheorghe Flutur le-a făcut o invitație oamenilor de afaceri germani și din întreaga lume prezenți la conferință să treacă de Carpați și să vină să investească în județul Suceava.

„Am avut o mare bucurie și onoarea să deschid conferința despre România. Și primul mesaj pe care l-am avut a fost ca investitorii să treacă Carpații pentru că îi așteptăm să vină și în Bucovina. Apoi am făcut o prezentare a potențialului județului, uman, a resurselor naturale din județ, și a Universității Ștefan cel Mare”, a precizat Gheorghe Flutur. În mesajul său, acesta a prezentat parcul agroindustrial din jurul Aeroportului Ștefan cel Mare, dar și de centrul de afaceri cu cele opt pavilioane și unul expozițional aflat în apropierea acestuia și de parcul de industrie alimentară Suceava – Botoșani. DE asemenea, Flutur le-a transmis invetitorilor străini că Suceava are un aeroport modernizat, care poate fi folosit inclusiv pentru transporturi de mărfuri de tip cargo. „Am discutat despre parcul agroindustrial, unde avem locuri de depozitare, stocare, sortare, etichetare, dar și potențial de transport cargo, cu avioane de marfă de aeroportul Ștefan cel Mare. În același timp, le-am transmis investitorilor străini că potențialul Sucevei este demonstrat și de faptul că ocupăm primul loc la nivel național la carne și lapte. În același timp, avem și dorința de a procesa fructe și ciuperci, și alte produse, și de a nu le mai exporta proaspete”, a declarat președintele CJ Suceava, care a evidențiat și potențialul turistic extraordinar al județului, atât prin tradiții, cât și prin monumentele UNESCO unice în România.


În discursul său, Gheorghe Flutur a făcut și o prezentare a parcului industrial din Siret, subliniind faptul că acestea se află exact pe granița cu Ucraina, țară cu o piață de peste 50 de milioane de consumatori. „Acest parc are toate utilitățile și este exact pe frontiera cu Ucraina. Și să nu uităm că Ucraina e o piață de peste 50 de milioane de consumatori, și mai mult, acest parc e doar la 40 de kilometri de aeroportul modernizat din Suceava”, a spus Gheorghe Flutur.
Tot în cadrul târgului de parcuri industriale de la Munchen, președintele Consiliului Județean Suceava s-a întâlnit cu responsabila cu problemele economice internaționale din Landul Bavaria, Claudia Schlaiter și cu reprezentantul Camerei de Comerț România – Germania, Sebastian Netz. De precizat că în cadrul standului județului Suceava de la Târgul Expo Real din Munchen, autoritățile județene și cele din Siret și reprezentanții universității au avut discuții cu oameni de afaceri din Germania și din întreaga lume care își doresc să investească în județ.

Flutur a deschis conferința dedicată României la Târgul Expo Real din Munchen, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava