Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat  astăzi Certificatul  de urbanism pentru înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în comuna Forăști. El a arătat că vor beneficia de gaze naturale locuitorii din satele Forăști, Antoceni, Oniceni, Roșiori, Ruși, Uidești, Țolești, Manolea și Boura.

Aceleași documente au fost emise în ultima perioadă și pentru comunele Rădășeni, Cornu Luncii, Adâncata, Hănțești, Forăști și Valea Moldovei sau pentru Zamostea, Zvoriștea (satele aparținătoare Zvoriștea, Șerbăuți, Dealu, Buda, Stânca și Slobozia) și Bălcăuți (satele aparținătoare Bălcăuți, Gropeni, Negostina) pentru studiu de fezabilitate și pentru autorizarea lucrărilor de construcții.

”După cum se știe, sunt fonduri pentru introducerea de gaze naturale în localitățile care astăzi sunt încălzite pe combustibil solid. Va fi o bătălie mare pe finanțare, drept care continuă îndemnul meu și către ceilalți primari să depună cât mai curând proiectele pentru extinderea rețelei de gaze naturale în localitățile lor.  În județul Suceava sunt multe localități care așteaptă gaz metan, mai ales acolo unde distanța până la magistrală nu este foarte mare. Și aici, încă un lucru bun – se lucrează deja la construcția magistralei de gaze naturale spre Vatra Dornei. Estimăm că în perioada următoare se va dubla numărului de persoane din județul Suceava care să fie racordate la rețelele de gaze natural”, a declarat Flutur.

Flutur a semnat certificatul de urbanism pentru înființarea rețelei de distribuție gaze naturale în comuna Forăști, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava