Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că anul viitor ar urma să fie organizată licitația pentru construcția autostrăzii A7 pe tronsonul Pașcani – Suceava – Siret. Anunțul a fost făcut la finalul unei întâlniri de lucru care a avut loc la Suceava în prezența directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, în cadrul căreia au fost analizate proiectele de autostrăzi și drumuri expres din județ. Gheorghe Flutur a precizat că șeful CNAIR a confirmat din nou că există finanțare pentru autostrada Pașcani – Suceava – Siret pe Programul Operațional de Transport, investiția fiind prinsă în Masterplanul General de Transport.

„Exproprierea pe această rută se va face la regim de autostradă. Deci toată lățimea expropriată va fi la regim de autostradă. S-a pus foarte des problema dacă e autostradă, drum expres sau ce va fi. Valorile de trafic dau asta. Fiindcă noi suntem acum în proiectare, acum se fac studii să vedem care e profilul de sol și aici noi am avut întâlniri săptămânale la CNAIR cu domnul director, cu domnul ministru Grindeanu, căruia vreau să îi mulțumesc pentru că au accelerat lucrurile. Au fost de față și firmele de proiectare și le-am pus în legătură cu primarii, cu Direcția de Cultură, pentru că ați văzut că apare acum o problemă de descărcare arheologică. Și trebuie să se implice mai activ pentru a termina”, a precizat șeful administrației județene. El a subliniat faptul că scopul și interesul său și al sucevenilor este ca până la sfârșitul anului să fie terminată documentația pentru autostrada A7, studiul de fezabilitate și proiectarea până la Siret, pentru ca anul viitor fie pregătită licitația pentru execuția efectivă a lucrărilor. „Asta deoarece anul acesta se scoate la licitație tot tronsonul de la București până la Pașcani. Și vrem ca anul viitor să ajungem și noi din urmă cu porțiunea Pașcani – Suceava – Siret”, a precizat Gheorghe Flutur.

Flutur anunță că anul viitor va fi organizată licitația pentru construcția autostrăzii A7 Pașcani – Suceava – Siret, 3.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava