Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, consideră că Aeroportul Ştefan cel Mare” a devenit poarta de intrare în Bucovina. Gheorghe Flutur a fost prezent sâmbătă la inaugurarea primului zbor internaţional pe ruta Suceava – Veneţia Treviso şi retur, anunţând că la aeroport vor continua investiţiile pentru dezvoltarea acestuia, iar de anul acesta vor fi operate noi curse aeriene către destinaţii externe. „La Aeroportul Suceava, care este în dezvoltare, trebuie continuate investiţiile, în primul rând în edificarea unui nou terminal pentru pasageri şi creşterea numărului de zboruri şi de destinaţii”, a spus Flutur. El a precizat că actualul terminal al aeroportului trebuie extins, având în vedere creşterea numărului de pasageri, dar şi în contextul existenţei unor cereri pentru transportul de mărfuri prin intermediul unor aeronave de tip cargo.

Gheorghe Flutur a precizat că începând de astăzi, vor fi începute, printre altele, procedurile pentru dezvoltarea aeroportului, respectiv a terminalului şi modernizarea parcării prin cu extinderea acesteia către Centrul Economic Bucovina.

Şeful administraţiei judeţene a amintit că pentru anul acesta, CJ Suceava a alocat Aeroportului „Ștefan cel Mare” o sumă de 10 milioane de lei, banii urmând să fie folosiţi pentru achiziţionarea unei autospeciale de prevenire şi stingere a incendiilor (PSI) de ultimă generaţie, precum şi aparatură de securitate pentru pasageri şi bagaje, modernizarea remisei PSI, dar şi pentru cumpărarea a două scări pentru îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor.

Gheorghe Flutur a subliniat că după finalizarea lucrărilor de modernizare, Aeroportul „Ștefan cel Mare” este în căutare de noi operatori aerieni, având în vedere calitatea pistei, a sistemului de balizaj și a sistemului ILS.

„În momentul de faţă aeroportul sucevean este unul dintre cele mai moderne din ţară, având servicii de cea mai înaltă calitate, o pistă nouă şi modernizată, sistem de balizaj şi ILS de înaltă performanţă”, a declarat Flutur, care a adăugat că numărul de curse aeriene de pe Aeroportul Suceava va creşte semnificativ în cursul acestui an. El a arătat că în prezent pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” operează companiile Tarom şi Wizz Air, iar din iunie vor începe cursele charter operate de alte două companii aeriene, către destinaţii din Turcia şi Grecia. „Pentru această vară avem deja 47 de zboruri săptămânale, 33 curse regulate, la care se adaugă zborurile charter spre Grecia si Turcia. Mai trebuie spus că zilele trecute, un operator aerian spunea că are în intenţie să mai deschidă si alte curse, spre Egipt, Spania şi  Dubai”, a declarat preşedintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur  a precizat că în discuţiile cu diverși operatori a subliniat importanţa înfiinţării de noi rute externe, dar şi la acţiuni de promovare a Bucovinei și a județului Suceava, pentru atragerea de turişti străini. „La doar un an de la deschidere, avem deja doi operatori pe destinaţii de vacanţă. Şi în acelaşi timp, ne îndreptam atenţia în perioada următoare şi către alte destinaţii de vacanta”, a spus Gheorghe Flutur. El a amintit că în prezent se poartă discuţii cu operatori aerieni în vederea creşterea numărului de destinații externe, fiind avute în vedere curse spre Bruxelles, Paris dar și destinații din Spania.

Gheorghe Flutur a mai afirmat că în condiţiile în care judeţul dispune de un aeroport modern intenţionează să organizeze întâlniri cu reprezentanţii structurilor de turism şi ai mediului de afaceri şi cu conducerea aeroportului pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru punerea în valoare a potenţialului turistic al Bucovinei şi judeţului Suceava. „Am în vedere generarea unor pachete turistice atractive pentru turiştii care să vină în Bucovina, iar de la investitorii autohtoni, şi din toată zona, mă aştept să se organizeze pentru a dezvolta servicii pe orizontală”, a spus preşedintele CJ Suceava. El a explicat că are în vedere la deschiderea de noi curse aeriene, normale sau charter, precum şi la organizarea de trasee cu autocare și microbuze către obiectivlele turistice din Bucovina si din zonă, cu preluarea direct de la aeroport a turiştilor.

Flutur consideră că Aeroportul ”Ștefan cel Mare" Suceava a devenit poarta de intrare în Bucovina, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava