Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în ședința de astăzi a deliberativului că nu va renunța la acțiunile de promovare a turismului tradițional din Bucovina și proiecte precum „Jocul pe toloacă”. Afirmația a fost făcută după ce consilierul județean PSD Cezar Ioja i-a transmis în cadrul ședinței că acțiuni precum „Jocul pe toloacă” sau „Nunta în Bucovina” nu au demonstrat că atrag mai mulți turiști străini. „Nu putem ignora realitatea că din păcate nici anul 2023 la înnoptări și sosiri de turiști nu reușim să atingem pragul din anul 2019, în ciuda declarațiilor optimiste și triumfaliste. Din păcate nu stăm foarte bine la acest capitol. Dacă la sosiri pe turiști în total județul Suceava e pe locul 6 – 7 pe țară, la ponderea turiștilor străini suntem locul 18. Deci stăm foarte foarte slab. Nu e momentul acum, dar eu aș propune să vă gândiți puțin și la schimbarea de strategie, pentru că în opinia mea cu programele pe care noi le promovăm, cu joaca pe toloacă, cu nuntă, cu tot felul de abordări de genul ăsta se pare că turiștii nu vin atât câți ar trebui. Dacă dumneavoastră o să aveți disponibilitatea noi o să vă propunem un alt mod de abordare și poate când o să discutăm despre Organizația de Management a Destinației sau oricând cu altă ocazie sper să țineți cont și de părerile noastre”, a spus Cezar Ioja.

În replică, Gheorghe Flutur a precizat că una dintre cauzele pentru numărul de turiști străini care vin în județ nu este atât de mare este și apropierea de războiul din Ucraina. „Apreciez grija și interesul pentru aceste lucruri de dezvoltare a turismului. Ar trebui să ținem puțin seama și de zona unde suntem pentru că ești totuși în proximitatea războiului. Am analizat și noi de ce turiștii străini aleg zonele care sunt mai departe de teatrele de operație. Pe de altă parte, ce vă contrazice pe dumneavoastră ca ironie subtilă care o băgați acolo este că turismul tradițional și autentic este cap de listă. Că unii au altă păreri, dar să știți că nu turismul de a sta undeva și a bea whiskey cu borcanul este favorabil, ci turismul tradițional. Așa că vom continua turismul tradițional. Vom continua, de exemplu, pe linia Israel. Pentru că israelienii acum ne caută și dăm drumul la Muzeul Holocaustului de la Siret, care va fi un punct de atracție. Suntem în contacte avansate pentru că ei socotesc că o zonă foarte liniștită pentru turiștii israelieni va fi România”, a declarat Flutur. El a adăugat că în perioada următoare Bucovina va fi promovată în Diaspora. „Nu o să luăm toloaca cu noi dar ne vom duce cu produse tradiționale acolo ca să chemăm și turiști din Italia sau din Londra să vină să ne viziteze Bucovina. Toate astea la un loc sper să creeze un tablou care să ne facă să avem și mai muți turiști”, a spus Gheorghe Flutur.

Tot în ședința de ieri, la punctul în care a fost aprobată alocarea a aproape 1,5 milioane de lei pentru Primăria Fălticeni în vederea finalizării lucrărilor la noua bază nautică din acest municipiu, consilierul PSD Cezar Ioja l-a felicitat pe șeful administrației județene pentru acest proiect. „Asta cu adevărat e o investiție care va aduce plus valoare județului Suceava aproape din toate punctele de vedere. Mă bucur că pot să votez un asemenea proiect. Și vă felicit pentru abordare. În sfârșit o abordare corectă în prezentarea proiectului. Chiar sunt bucuros că aveți și varianta asta”, a spus Flutur. După aprobarea proiectului, Gheorghe Flutur i-a spus lui Cezar Ioja că „e o mare diferență între bundiță și pufoaică. Mare de tot”.

Flutur după ce consilierul PSD Ioja i-a transmis că ar trebui să renunțe la „jocul pe toloacă”: „E o mare diferență între bundiță și pufoaică. Nu cred că turismul de a sta să bei whiskey cu borcanul este favorabil”, 5.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.7/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava