Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava a aprobat, astăzi, participarea județului la ediția de anul acesta a Târgului Expo Real din Munchen, Germania, considerat cel mai mare târg de investiții și proiecte imobiliare din județul Suceava. Cheltuielile pentru participarea la acest târg sunt estimate la suma de 110.000 de lei, delegația județului Suceava urmând să fie formată din patru persoane. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că începând din anul 2016, județul Suceava a fost prezent de patru ori consecutiv la acest târg, participarea la ultimele două ediții fiind întreruptă de pandemia de coronavirus. „Propunerea este să reluăm participarea, să devenim activi pentru că interesul nostru este să intrăm în contact cu oameni de afaceri și cu oportunitățile de investiții pentru județul Suceava”, a precizat Flutur. El a arătat că Târgul Expo Real Munchen situează România pe agenda investitorilor străini, prin activități de marketing direct în Germania și printr-o activitate susținută de presă desfășurată în Germania și România, reunind participanți din țări din întreaga lume, expozanți din rândul companiilor și instituțiilor, jurnaliști și reprezentanți ai mass-media și experți de top în programul de conferințe. „Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava a fost prezent în cadrul acestui târg în standul comun al României de patru ori consecutiv, începând cu anul 2016, alături de alte autorități locale și companii din România. Astfel, au fost purtate discuții directe cu zeci de investitori, atât la standul județului Suceava, cât și în cadrul conferințelor destinate României, dând posibilitatea prezentării județului, sub aspectul oportunităților de investiții tuturor celor interesați de această zonă”, a mai arătat Flutur.

Târgul Expo Real din Germania va avea loc în perioada 4 – 6 octombrie 2022.

Flutur: Județul Suceava reia promovarea la Târgul Expo Real din Germania, cel mai mare târg de investiții din Europa, 4.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava