Concert pascal
MOPAN Suceava

Un contrabandist de țigări a fost împușcat în picior în timp ce încerca să fugă de polițiști, iar alți doi au fost reținuți în urma unei acțiuni de prevenire a traficului de țigări. În cursul zilei de vineri, în jurul orei 21:30, în timp ce acționa  pe raza comunei Brodina, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a efectuat un semnal regulamentar de oprire la două autoturisme de teren înmatriculate în străinătate, suspecte de contrabandă cu țigări. În acel moment șoferii celor două mașini au continuat deplasarea, motiv pentru care, polițiștii i-au somat verbal să oprească. Având în vedere că nu s-au supus somațiilor, polițiști au tras un foc de avertisment în plan vertical, după care alte două focuri înspre pneurile unuia dintre autoturisme. În acel moment cei doi șoferi au oprit și împreună cu un al treilea bărbat au încercat să fugă.


Polițiștii au reușit să-i imobilizeze pe cei doi șoferi, însă pasagerul a încercat să fugă spre o zonă împădurită, motiv pentru care polițiștii l-au somat să se oprească. Având în vedere că acesta a continuat să fugă, polițiștii au tras un foc de armă către picioarele fugarului, reușindu-se imobilizarea acestuia.
Cele trei persoane au fost identificate de polițiști ca fiind un tânăr de 27 de ani, un bărbat de 36 de ani, ambii din comuna Ulma și un bărbat de 32 de ani, din comuna Sucevița.
Având în vedere că prezenta o plagă împușcată la picior, bărbatul de 36 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificării zonei în care au fost oprite cele două autoturisme de teren, polițiștii au identificat nu mai puțin de 14.470 pachete cu țigări abandonate, fără banderole fiscale, cu o valoare de piață de 145.000 lei.


De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de bărbatul de 32 de ani are numere de înmatriculare false.
În cauză s-a dispus reținerea tânărului de 27 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă în formă agravantă” și a bărbatului de 32 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de „contrabandă în formă agravantă” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, cei doi fiind încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, după care, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Focuri de armă, un contrabandist împușcat și peste 14.000 de pachete de țigări confiscate la Brodina, 7.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava