Concert pascal
MOPAN Suceava

Stadionul cu gazon sintetic din complexul Liceului cu Program Sportiv din Suceava a găzduit sâmbătă 30 ianuarie primul meci de pregătire al iernii pentru Foresta Suceava. Gruparea pregătită de Ivan Gvozdenovic a avut ca adversară formația CSM Pașcani.

Așa cum era de așteptat, conducerea tehnică a grupării sucevene a dorit să vadă la lucru noile achiziții ale începutului de an, așa că formula de echipă aliniată din primul minut a fost una ”proaspătă”. După o perioadă de tatonare absolut normală datorată faptului că cei 11 jucători ai Forestei nu mai evoluaseră niciodată împreună, lucrurile au început să meargă și golurile să curgă.

Cu un mijloc foarte activ și un vârf de atac, Knezevic, de același calibru cu Alexandru Marin, sucevenii au deschis scorul prin Filip și l-au majorat prin același jucător. Meritul mijlocașului sucevean a fost faptul că s-a uitat pur și simplu cu calm unde să plasez mingea cu piciorul stâng. Deși au marcat și ei, pășcănenii au mai încasat până la pauză nu mai puțin de patru goluri înscrise de Sumanariu, Knezevic (două) și Yanis Zouaoui. Cel mai frumos a purtat semnătura jucătorului francez care a fentat și driblat toată apărarea oaspeților.

După pauză, lucrurile s-au mai calmat, dar nu pentru că nu au mai fost ocazii de gol, ci pentru că s-a ratat foarte mult. Noua garnitură trimisă pe teren de Ivan Gvozdenovic a punctat de trei ori, prin moldoveanul Postică și primul Alexandru Marin, de două ori. Ultimul gol al partidei a fost unul ”clasic” pentru Foresta Suceava, corner executat de Drugă și lovitură decisivă cu capul a lui Marin.

A fost așadar 9-1 în disputa amicală dintre Foresta Suceava și CSM Pașcani, dar sincer oricine ar fi cedat toate aceste reușite pentru doar una în campionat unde sucevenii au remizat surprinzător. Plus de tehnicitate adus de mijlocașii Terzic și Zouaoui și aport de forță în atac datorat lui David Knezevic. Și tinerii care au intrat în joc au arătat calitate și stăpânire de sine.

Foresta Suceava (repriza întâi): Zvoronciuc – Sumanariu, P.Mateiciuc, Novacek, Udeanu – Vultur, Terzic, Filip, Postică – Zouaoui, Knezevic.

În repriza secundă au mai evoluat Gal – Drugă, Al. Marin, Cimbru, Stănescu, Fărcășan, Hostiuc, B.Grosu și Sahlean.

Foresta Suceava mai are în program, până la reluarea Ligii a III-a, amicale cu Gloria Buzău (6 februarie), Aerostar Bacău (13 februarie), Sporting Vaslui (16 februarie), CSM Focșani (20 februarie), Știința Miroslava (24 februarie) și Dacia Unirea Brăila (27 februarie).

Aflată la finalul sezonului de toamnă pe locul 2 în clasament, la egalitate de puncte cu prima clasată, Foresta va relua campionatul pe 14 martie, cu un meci pe teren propriu în compania Ceahlăului Piatra Neamț.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava