Pentru a evita accidentările, antrenorul Forestei, Cristi Popovici, nu a programat nici un meci amical pe perioada stagiului de pregătire centralizată de la Câmpulung Moldovenesc. După revenirea de la munte, care se va fi sâmbătă, pe 4 februarie, gruparea suceveană va intra însă într-o nouă etapă a pregătirii de iarnă, în care se va pune accent pe factorul tehnico-tactic, urmând să dispute şi şase meciuri amicale.

Programul stabilit iniţial a fost însă modificat după ce jocul test de pe 15 februarie, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, cel mai tare adversar din intersezon, a fost contramandat.
„Cei de la Covasna ne-au anunţat că au primit o ofertă de nerefuzat de a merge în cantonament în Antalya în acea perioadă, aşa că a trebuit să ne reorientăm rapid. Pe data de 15 februarie vom juca cu CSM Paşcani, la Suceava, urmând ca în poziţia rămasă liberă, pe 9 februarie, să jucăm cu Bucovina Rădăuţi”, a declarat Neculai Grosu, organizatorul de competiţii al Forestei.

Conform noului program, în primul meci de pregătire sucevenii se vor confrunta cu formaţia de Liga a III-a Aerostar Bacău, pe 8 februarie, urmând ca o zi mai târziu, tot la Suceava, să se confrunte cu Bucovina Rădăuţi. În continuare, pe 11 februarie, va avea loc jocul test dintre Foresta şi CSM Roman, pe 15 februarie, întâlnirea cu CSM Paşcani, iar pe 16 februarie meciul revanşă cu Bucovina Rădăuţi. Pe 18 februarie, în ultima partidă de pregătire a iernii, Foresta va primi, la Suceava, vizita unei alte echipe din al treilea eşalon, este vorba de Ştiinţa Miroslava.
În primul meci oficial din 2017, pe 25 februarie, Foresta va întâlni, pe Areni, formaţia ASU Politehnica Timişoara.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava