Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul la zi al clasamentului seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Foresta Suceava s-a deplasat în cadrul etapei a V-a la Fălticeni, pentru partida cu Șomuzul din localitate. La capătul unui meci aprig disputat, cum au fost majoritatea întâlnirilor dintre cele două formații, scorul a fost egal 0-0.

Prima repriză a duelului dintre fălticeneni și suceveni a fost lipsită de faze de poartă, jocul fiind deosebit de echilibrat. Denivelările terenului ”Constantin Jamaischi” au pus mari probleme jucătorilor la controlul balonului, de fiecare dată fiind nevoie de o atingere în plus pentru ”îmblânzirea” mingii.

Treziți puțin la realitate la pauză de antrenorul Dorin Goian, ”galbeni-verzii” au revenit mai hotărâți pe teren și au preluat inițiativa. În pofida dominării, oaspeții au avut puține ocazii clare de gol, cele câteva fiind ratate de Chika. Trebuie de menționat faptul că jocul sucevenilor s-a bazat prea mult pe forța atacantului, el nefiind susținut de mijlocași. Singurul jucător al Forestei care și-a dat cât de cât interesul de a juca balonul la firul ierbii a fost Căinari, care a încercat și chiar reușit să-și pună coechipierii în poziții bune de finalizare. Mijlocașul sucevenilor a ratat și cea mai mare ocazie de gol a echipei sale, balonul trimis bine de el din lovitură liberă lovind bara porții fălticenene.

După cinci etape Foresta Suceava este neînvinsă și are 13 puncte, fiind lideră a clasamentului seriei I. Șomuz Fălticeni are 7 puncte și se află pe locul V.

În aceeași a V-a etapă, Bucovina Rădăuți a pierdut pe terenul celor de la Viitorul Darabani cu 3-2.

În etapa a VI-a, Foresta Suceava va primi vizita celor de la CSM Bacău, dar până atunci va juca miercuri 28 septembrie, pe ”Areni” cu UTA Arad, în Cupa României.

În runda a VI-a se va juca și cel de-al doilea derbi sucevean, Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni.

Rezultate consemnate în etapa a V-a:

Șomuz Fălticeni – Foresta Suceava          0-0

CSM Bacău – Ceahlăul Piatra Neamț       1-1

Dante Botoșani – Rapid Brodoc 4-2

Csikszereda II – Știința Miroslava               1-0

Viitorul Darabani – Bucovina Rădăuți      3-2

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava