Concert pascal
MOPAN Suceava
  • Fundația Progress lansează din aprilie 2024 un nou proiect pentru adolescente (10-16 ani), Reţeaua Fetelor Neînfricate.
  • Sunt eligibile biblioteci publice și școlare din toată țara, care sunt invitate să aplice online până pe 25 martie 2024, ora 20.00.
  • Temele abordate în cadrul proiectului vor fi: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară,  meseriile viitorului, fake news și fact checking și altele.

Fundația Progress lansează Reţeaua Fetelor Neînfricate, un proiect ce va fi implementat începând cu luna aprilie 2024, pe o perioadă de 12 de luni, prin care își propune să capaciteze şi să împuternicească peste 1.000 de adolescente şi preadolescente pentru ca ele să facă față mai bine provocărilor aduse de viitor.

Proiectul se adresează tinerelor cu vârste între 10-16 ani care, potrivit unei cercetări realizate pe un lot de conveniență de peste 100 de respondente, sunt victime ale violenței verbale în proporție de 53%,  sunt  frecvent jignite sau disprețuite 39% dintre ele, iar 47% se gândesc cu îngrijorare la viitorul lor, spune dr. Camelia Crișan, CEO și cercetător al Fundației Progress. http://www.progressfoundation.ro/studiu-atitudinile-si-provocarile-fetelor-din-romania-rurala-in-anul-2021/.

Derulat prin biblioteci publice sau şcolare, proiectul completează parcursul educațional al fetelor  cu informații cheie care nu sunt abordate la școală: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară,  meseriile viitorului, fake news și fact checking, încălzire globală, trafic de persoane și abuzuri sexuale asupra minorilor. Temele de discuție sunt prezentate de către specialiști în domeniu sub formă de podcasturi, iar noțiunile sunt fixate prin activități creative și jocuri. La finalul acestui parcurs, fetele vor organiza un eveniment civic care adresează o nevoie comunitară identificată de ele.

Prin acest proiect au trecut în 2022 şi 2023 peste 700 de fete din mediul rural şi urban mic din 26 de județe, iar pentru acestea proiectul continuă cu dezvoltarea şi aprofundarea unora dintre temele abordate în anii precedenţi.

„Prin acest proiect modelăm atitudini de viaţă și comportamente civice ale tinerelor fete pentru ca ele să devină actori implicați în deciziile care le privesc. Transformăm mezinele fără voce în voci ale comunităţilor lor.”, a declarat Laura Sgârcitu, Manager de Proiect.

Bibliotecile care doresc să înființeze cluburi pentru fete neînfricate sunt invitate să aplice online până pe 25 martie 2024, ora 20.00, completând următorul formular: https://forms.gle/hX9Cbw9oGoLYGKq19.

Pentru mai multe informații despre proiect, urmăriți website-ul www.progressfoundation.ro și pagina de Facebook https://www.facebook.com/progressfoundation.ro/.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava