Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că și anul acesta, credincioșii ortodocși care vor participa la slujbele din noaptea de Înviere vor primi Sfânta Lumină de la Ierusalim. Gheorghe Flutur a ținut să mulțumească Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru parteneriatul existent pentru organizarea evenimentelor care vor avea loc în cadrul ediției de anul acesta a programului „Paștele în Bucovina”. „Vreau să mulțumesc Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru că este în parteneriat cu noi. Iar binecuvântarea Înaltului Părinte Calinic este cea care ne îndrumă. Consiliul Județean, prin Aeroportul Ștefan cel Mare de la Salcea vom organiza aducerea Sfintei Lumini. O delegație va pleca de la Suceava la București, așa cum se întâmplă în fiecare an, pentru a fi adusă Sfânta Lumină în bisericile de aici din județul Suceava”, a spus Gheorghe Flutur.

El a subliniat faptul că programul „Paștele în Bucovina a ajuns la a 15-a ediție, prima fiind organizată în anul 2009. „În fiecare an organizăm Paștele în Bucovina, un proiect al Consiliului Județean Suceava organizat prima dată în 2009. Un proiect care a făcut ca Bucovina să fie mai cunoscută în special în zona turismului religios. Și vreau să amintesc faptul că în 2009 reușeam cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților să aducem la Suceava Sfânta Lumină de la Ierusalim. De atunci am organizat evenimente frumoase, nu numai de Paști. Am organizat Crăciun în Bucovina, Pelerin în Bucovina și alte sărbători care au fost așa cum se cuvine pregătite, omagiate și sărbătorite de noi. Cât privește Paștele în Bucovina din acest an, Consiliul Județean Suceava va organiza multe evenimente, așa cum am organizat de Buna Vestire la Fundu Moldovei Festivalul de Cântece Religioase, împreună cu primăria de acolo. Astfel, pe 21 aprilie vom avea Festivalul Ouălor Încondeiate la Ciocănești, organizat de primăria acestei comune. Apoi de Florii vom avea Festivalul Ouălor Încondeiate de la Moldovița. Și vom avea evenimente și în Săptămâna Mare în mai multe localități. De asemenea și în centrul Sucevei vom organiza evenimente specifice de Florii, un concert de pricesne și cântece religioase în centrul Sucevei, dar și Târgul de Paște împreună cu Primăria Municipiului Suceava. Acolo vom avea un mesh uriaș pe Casa de Cultură, o scenă, un clopot, ecrane și în ziua de Paște, la ora 13:00 va fi evenimentul tradițional din ziua de Paște, Clopotele Bucovinei și Festivalul cântecelor de toacă. Un concurs al tinerilor consacrați în acest eveniment de bătut toaca și avem mulți concurenți. De asemenea va fi și un concurs de ciocnit ouă și vizionarea pe ecrane a filmului Clopotele Bucovinei de la 15 mănăstiri de aici de la noi de acasă. Îi așteptăm pe suceveni la aceste evenimente și sunt convins că așteaptă și dumnealor paștele în Bucovina, un eveniment la care vin mulți turiști dar vin și mulți localnici să își aducă aminte cum era Paștele de altădată”, a transmis Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur: Sucevenii vor primi și anul acesta Lumina Sfântă de la Ierusalim în noaptea de Înviere, 5.5 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava