MOPAN Suceava

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a participat, joi, la lansarea oficială a candidatului independent pentru funcția de primar al orașului Salcea, Mircea Belțic. Gheorghe Șoldan a spus că îl susține pe Mircea Belțic pentru Primăria Salcea, considerând că acesta este cel mai potrivit pentru a dezvolta acest oraș.

„Într-o competiție electorală este important să avem cât mai multe opțiuni și idei pe masă. De aceea, am rămas profund mâhnit de încercarea unora de a-l împiedica pe candidatul independent Mircea Belțic să candideze pentru funcția de primar la Salcea. În spiritul unei întreceri electorale corecte și transparente, nu am fost de acord nici cu eliminarea din cursa pentru președinția Consiliului Județean a candidatului AUR, eliminare pentru care noi, PSD-ul, ne-am opus. La nivelul actualei conduceri județene nu mă mai miră nimic, însă în cazul tânărului primar de la Salcea am rămas cu un gust amar. Pe lângă faptul că a dezbinat comunitatea și i-a dezamăgit pe majoritatea celor care l-au ales în 2020, tentativa sa de a rămâne singur în cursa electorală mi se pare descalificantă.

Din fericire, Mircea Belțic este în continuare în competiția electorală. Ieri după-amiază ne-am întâlnit la căminul cultural din Salcea, în prezența a aproximativ 250 de locuitori. Fără intenția de a supăra pe nimeni, ci doar cu scopul de a spune lucrurilor pe nume, Salcea este un oraș doar cu numele, deși se află în imediata apropiere a municipiului Suceava.

Ieri, l-am avut alături de mine pe primarul Ioan Pavăl, de la Dumbrăveni, cel care a transformat localitatea vecină într-una de nivel european, de nu mai știi care e orașul și care e comuna.

În discursul meu, le-am spus celor prezenți că pe 9 iunie este timpul pentru o schimbare reală în administrația locală. Am apreciat că au venit într-un număr atât de mare nu pentru un partid anume, ci pentru viitorul orașului lor. Salcea trebuie să arate ca un oraș, să se dezvolte și să le ofere oamenilor un trai mai bun, pentru că despre asta este vorba, la urma urmei. Am toată încrederea că Mircea Belțic este omul potrivit pentru această misiune.

Spun asta și pentru că am văzut și am discutat despre programul lui de dezvoltare pentru orașul Salcea și, cum am spus și la întâlnirea de ieri, am nevoie de astfel de primari dedicați în echipa mea pentru a dezvolta județul nostru. Un președinte de Consiliu Județean trebuie să se implice alături de primar și consilierii locali în dezvoltarea fiecărei localități, nu doar să-l facă liberal pe primar înainte de alegeri și să promită lapte și miere, după ce patru ani, tot sub conducerea lor, nu s-a întâmplat mare lucru. Nu voi fi un astfel de președinte de Consiliu Județean și cred că nu putem vorbi de dezvoltarea județului până când nu vom reuși să creștem nivelul de dezvoltare în toate localitățile, nu doar în cele unde avem capital electoral. Aici este diferența de mentalitate și de viziune! Diferența pentru Salcea, pentru fiecare localitate, pentru județ, o puteți face voi, oameni buni, pe 9 iunie”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Gheorghe Șoldan și mai mulți lideri ai PSD Suceava, alături de candidatul independent pentru Primăria Salcea, Mircea Belțic. „Acesta poate să dezvolte Salcea și să le ofere oamenilor un trai mai bun”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava