Trasee Eminesciene

La ora 4:30, în după-amiaza acestei zile de luni (zi de târg), Legiunea Condor a lui Adolf Hitler, folosind Războiul Civil Spaniol drept teren de încercare, a verificat unele dintre noile tehnici ale „Blietzkrieg” pe locuitorii orașului istoric basc Guernica.

A fost un succes. Avioanele Heinkel 111, atacând în valuri, au survolat cerul timp de patru ore, aruncând bombe cu putere explozivă foarte mare și bombe incendiare asupra orașului Guernica, a cărui populație normală de 7.000 de oameni fusese mărită foarte mult de prezența trupelor loialiste și a civililor care fugiseră din calea înaintării naționaliștilor.

După ce bombardierele și-au încheiat misiunea, cea mai mare parte a orașului fusese distrusă sau incendiată. În acest moment, „Junkerele” au preluat inițiativa și au tras focuri de mitralieră asupra civililor de pe străzi.

Două zile mai târziu, forțele terestre naționaliste au capturat Guernica.

Propagandiștii lui Franco au anunțat că bascii incendiaseră orașul ca represalii, pentru a lovi în rezistența loialiștilor. Însă piloții germani din Legiunea Condor au început în scurt timp să se laude cu succesul lor și ziarele au preluat imediat subiectul.

Pe plan internațional, lumea a fost scandalizată, dar nu s-au întreprins prea multe în practică. Când doi preoți basci, ambii martori oculari ai bombardamentelor, s-au dus la Roma, sperând că îl vor informa pe papă despre această atrocitate, au fost trimiși la cardinalul Pacelli (care avea să devină în curând papa Pius al XII-lea), al cărui unic răspuns a fost că „Biserica este persecutată la Barcelona”.

Războiul Civil Spaniol a continuat, generând și mai multe evenimente sângeroase, care ar fi putut să pună în umbră ceea ce s-a petrecut la Guernica, doar că Pablo Picasso a reamintit lumii evenimentul prin intermediul unuia dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale.

Guernica a fost preludiul a ceea ce avea să se întâmple în alte orașe, cum ar fi Varșovia, Coventry, Londra, Berlin, Dresda și Tokio.

Tot la 26 aprilie:

121 d.Hr.: Se naște cel de-al șaisprezecelea împărat roman, Marcus Aurelius.

1478: Familia Pazzi eșuează în tentativa de a-l asasina pe Lorenzo de Medici (Lorenzo Magnificul) în catedrala din Florența, însă îl ucide pe fratele acestuia, Giuliano.

1765: Se naște Emma Hamilton, amanta lui Nelson.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Guernica (1937), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava