Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

CSU Suceava a încheiat pe locul VI Campionatul Național de handbal pentru Juniori III. La prima lor participare la un turneu final, jucătorii antrenați de Adrian Chiruț au ratat la golaveraj calificarea în careul de ași.

Sucevenii au început perfect turneul final de la Plopeni: 32-27 cu Szejke Odorheiu Secuiesc și 25-22 cu SCM Politehnica Timișoara, după care au pierdut cu 19-25 în fața Academiei Minaur Baia Mare. Cum trei echipe din grupă au fost la egalitate de puncte, primele două clasate au fost stabilite la golaveraj. Academia Minaur Baia Mare (+6) și SCM Politehnica Timișoara (+4) au mers în semifinale, iar CSU Suceava (+2) a jucat pentru locurile 5-6, unde a cedat în fața celor de la AHC „Talentul Este Cheia” București cu 30-33.

,,A fost o experiență extraordinară atât pentru copii cât și pentru mine. Cu siguranță le va folosi în viitor. Din păcate, lipsa participării la astfel de turnee și-a spus cuvântul în meciurile cu miză mare, cum a fost cel cu Baia Mare, meci care ne ducea între primele patru. După cum am mai spus, obiectivul nostru a fost participarea la acest turneu final. Ținând cont că am terminat între primele șase echipe din țară la acest nivel, cu două victorii în grupă și că doar golaverajul ne-a oprit din drumul către semifinale ne face să privim optimiști spre viitor” a declarat antrenorul adrian Chiruț.

CSU Suceava: Droniuc Răzvan, Doroftei Sebastian, Lămășanu Cătălin, Bichir Eric – Mihoc Sebastian, Avramiuc Darius, Guguță Andrei, Tabarcea Sebastian, Șut Teodor, Lupu Iulian, Rotari Paul, Iavni Raul, Cumpănașu Mircea, Ghivnici Matei, Babiuc Ionuț, Blîndu Călin, Alexandru George, Mujdei Cosmin, Pînzaru Ioan, Râșca Vlad.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava