Concert pascal
MOPAN Suceava

Prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, Lucian Harşovschi, a acuzat PSD că timp de doi a blocat în Consiliului Local finalizarea proiectului care a însemnat construcţia unui nou parc în cartierul Burdujeni, în curtea exterioară a Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza. Lider al reprezentanţilor PDL în Consiliul Local, Lucian Harşovschi, a spus în cadrul unei conferinţe de presă că acest parc a fost deschis în urmă cu doi ani, pe data de 1 iunie însă proiectul pentru această investiţie a fost „ciunţit” de reprezentanţii PSD. Harşovschi a explicat că pe lângă amenajarea parcului şi construcţia unei fântâni arteziene şi a unui spaţiu de joacă, proiectul mai prevederea ca porţiunea străzii Calea Burdujeni, de la sensul giratoriu şi până la intersecţia cu strada Gheorghe Doja să devină pietonal la sfârşit de săptămână şi de sărbătorile legale. „Acesta este un parc la care deputatul Ioan Balan a avut o contribuţie foarte mare pentru că au fost făcute demersuri foarte mari la Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru ca acel teren să intre în proprietatea primăriei municipiului Suceava. Este un parc care s-a născut din dorinţa cetăţenilor, pentru că în cartierul Burdujeni, aşa cum se ştie, nu sunt prea multe zone de agrement. Din nefericire acest proiect a fost ciunţit de cei de la PSD. Iar la doi de la deschiderea lui cei de la PSD au considerat că trebuie să-i văduvească pe cetăţenii din cartierul Burdujeni de acest proiect complet”, a declarat Lucian Harşovschi. El a adăugat că în ultima şedinţă a Consiliului Local i-a rugat şi i-a somat încă o dată pe reprezentanţii PSD să redea acest proiect sucevenilor din Burdujeni.

Mai mult el a spus că pentru „a vedea cât de mult au lucrat cei de la PSD” în ultimii doi ani pentru suceveni, locuitorii cartierului Burdujeni trebuie să ştie că acest parc mai este prevăzut şi cu un grup sanitar, care urma să fie funcţional între orele 8:00 – 22:00. „La doi ani de zile nu a fost pus în funcţiune acest grup sanitar pentru că ei nu s-au interesat şi nu au vrut să găsească o soluţie. De aceea vreau să-i asigur pe suceveni că în perioada următoare, în actuala conjunctură, vom relua şi vom finaliza proiectele bune făcute de administraţia PDL în perioada 2008 – 2012 PDL, indiferent de cartier şi de zonă şi le vom demonstra sucevenilor cum se face administraţie şi nu aşa cum fac cei de la PSD, care de doi ani guvernează local, judeţean şi naţional şi nu au nici un proiect în interesul sucevenilor”, a afirmat liderul reprezentanților PDL din Consiliul Local.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava