Concert pascal
MOPAN Suceava

Film Now a pregătit „meniul” filmelor de vară, numai bun de savurat cu prietenii, și aduce în luna iulie producții inspiraționale dedicate iubitorilor de acțiune, aflați mereu în căutarea curajului și aventurilor.

Nobody: Erou de serviciu (2021) se vede, în premieră TV, duminică, 3 iulie. Viața lui Hutch se schimbă radical atunci când mai mulți hoți îi pătrund în casă. În timp ce se apară și încearcă să-i pedepsească pe infractori, îl atacă pe unul dintre ei și ajunge să stârnească mânia fratelui acestuia, un șef local al crimei organizate. Întreaga familie a lui Hutch este acum în pericol.

Duminică, 10 iulie, pe Film Now pășim într-o Japonie a oamenilor cu creiere cibernetice, recreată după o binecunoscută serie manga: Spiritul din Cochilie/ Ghost in the Shell (2017). O unitate de elită luptă să oprească atacuri prin care hackerii își obligă victimele să comită diverse infracţiuni. Echipa Section 9 este condusă de Major (interpretată de Scarlett Johansson), un hibrid unic om-cyborg. Ea și echipa se confruntă cu un inamic al cărui singur scop e să distrugă, definitiv, progresele făcute în cyber-tehnologie.

Vineri, 15 iulie, descoperim o istorie a armelor și despre curaj în Avanpostul/ The Outpost (2019). Producția se bazează pe bestseller-ul New York Times, „The Outpost: An Untold Story of American Valor”, scris de jurnalistul american Jake Tapper. În Afganistan, o mică unitate de soldați americani din avanpostul de luptă Keating se apară de forțele talibane, care atacă coordonat. Bătălia de la Kamdesh a fost una dintre cele mai sângeroase din timpul războiului afgan, iar detașamentul Bravo 3-61 CAV a devenit una dintre cele mai decorate unități din conflictul de 19 ani.

Duminică, 17 iulie, descoperă curajul de a afla cine ești cu adevărat, pe Film Now, odată cu Păsări de Pradă şi Fantastica Harley Quinn/ Birds of Prey (And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn), din 2020. Este o poveste despre depășirea limitelor, în care Margot Robbie joacă încă un rol spectaculos. După ce Joker renunță la ea, Harley Quinn face eforturi să-și revină, dar va face echipă cu supereroinele Black Canary, Huntress și Renee Montoya pentru a salva o tânără din mâinile unui criminal de temut.

Pe Film Now, luna iulie culminează cu un blockbuster, în premieră TV: Furios și Iute 9/ F9 (2021), duminică, 31 iulie, de la ora 20:00. Vin Diesel, Chris „Ludacris” Bridges, John Cena, Michelle Rodriguez și Tyrese Gibson revin cu cel mai recent film din seria Fast & Furious, care a încasat peste 700 de milioane de dolari, la lansare, în an de pandemie. Dom Toretto duce o viață liniștită alături de Letty și fiul lor, dar pericolul nu este departe. Dom e obligat să-și înfrunte greșelile trecutului, ca să-i poată salva pe cei pe care îi iubește cel mai mult. Echipa se reunește pentru a opri un complot organizat de cel mai priceput asasin și șofer profesionist pe care l-au întâlnit: chiar fratele abandonat al lui Dom, Jakob. Sensul cuvântului „familie” va fi testat mai mult decât oricând.

Multe filme îndrăgite de public și premiate de juriile unor festivaluri de renume sunt disponibile abonaților Digi TV care au pachetul Digital și aleg să își „amenajeze” acasă propriul cinematograf, activând extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și în platforma Digi Online.

––––––––––

# Nobody: Erou de serviciu

NOBODY – 2021, Universal

În premieră TV, duminică, 3 iulie, la ora 20:00

Regia: Ilya Naishuller

Cu: Alexei Serebryakov, Bob Odenkirk,
Christopher Lloyd, Connie Nielsen, RZA

# Spiritul din cochilie
GHOST IN THE SHELL – 2017, Paramount

Duminică, 10 iulie, la ora 20:00

Regia: Rupert Sanders

Cu: Scarlett Johansson, Beat Takeshi Kitano, Chin Han, Juliette Binoche, Michael Carmen Pitt, Pilou Asbaek

# Avanpostul

THE OUTPOST – 2019, Prorom

Vineri, 15 iulie, la ora 21:45

Regia: Rod Lutie

Cu: Caleb Landry Jones, Orlando Bloom, Scott
Eastwood

# Păsări de pradă şi fantastica Harley Quinn
BIRDS OF PREY (AND THE FANTABULOUS EMANCIPATION OF ONE HARLEY QUINN) – 2020, Warner

Duminică, 17 iulie, la ora 20:00

Regia: Cathy Yan

Cu: Margot Robbie, Derek Wilson, Ewan McGregor, Mary Elizabeth Winstead

# Furios și Iute 9

F9 – 2021, Universal

Duminică, 31 iulie, la ora 20:00

Regia: Justin Lin

Cu: Vin Diesel, Chris „Ludacris” Bridges, John Cena,
Michelle Rodriguez, Nathalie Emmanuel, Tyrese Gibson

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava