Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto20 poze în acest set

În timpul războiului aici a funcționat un cuib de mitralieră iar acum a fost amenajată o peșteră în cinstea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare. Obiectivul se află la baza stâncii din vârful Muntelui Piatra Tăieturii situată la 1.600 metri altitudine, stâncă încorporată în mănăstirea care îi poartă numele. Obiectivul se află în arealul administrativ al comunei sucevene Panaci. Peștera este pictată fiind sfințită de fostul arhiepiscop Pimen. La poarta de jos a mănăstirii este și o troiță cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare”. Sfântul Cuvios Antonie cel Mare este unul dintre ocrotitorii Mănăstirii Piatra Tăieturii.

În pădurea de la Piatra Tăieturii a trăit în pustie părintele Ilie Cleopa în cei șase ani de prigoană comunistă, într-o groapă aflată la rădăcina unui brad.

Punctul de intrare pe traseul rutier către Mănăstirea Piatra Tăieturii, îl reprezintă centrul Comunei Panaci – intersecția spre stânga din fața Primăriei, semnalizată cu indicatoare. Prima parte a drumului (circa 2 km) care urmează Valea Chirileni, este betonată și urcă lin printre gospodării. La sfârșitul acestei porțiuni drumul mai continuă să urce pentru câteva sute de metri pe firul văii, după care urcă abrupt pe versantul din dreapta al sensului de urcare pentru mai bine de un kilometru. Restul traseului urmează în mare parte curba de nivel până sub mănăstire, ultima parte fiind puțin mai solicitantă.

În timpul războiului cuib de mitralieră, astăzi peștera Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava