Concert pascal
MOPAN Suceava

Aflată în perioada de pregătire de iarnă, echipa de handbal a Universităţii Suceava şi-a programat azi al doilea meci test în compania grupării CSM Focşani. La fel ca şi sâmbăta trecută, cele două formaţii se vor întâlni la jumătatea drumului şi vor juca tot în sala ”Orizont” de la Bacău.

În prima partidă, ambele echipe nu au putut conta pe mai mulţi jucători, majoritatea accidentaţi sau aflaţi la recuperare, iar acest lucru se va întâmpla şi-n al doilea meci, cel puţin în tabăra suceveană. Prima partidă a fost echilibrată, cu destule faze purtate în viteză, dar şi cu multe ratări şi parade ale portarilor. În repriza secundă, sucevenii au condus şi la 5 goluri, focşănenii au revenit şi au egalat, având chiar ultimul atac cu 8 secunde înainte de final, când scorul era egal. Antrenorul focşănenilor, Sandu Iacob, a ţinut să se execute lovituri de la 7 metri, deoarece clubul său va fi gazda turneului final al Cupei României. S-au executat 8 serii de aruncări, iar echipa din Focşani s-a impus la un gol.

„Pentru acest meci aş fi vrut să-mi propun mult mai multe, dar în continuare nu putem să-i forţăm pe anumiţi jucători aflaţi la recuperare, precum Olariu, Petrea şi Burlacu, ultimii doi urmând să meargă luni la Bucureşti, pentru un nou control. O să-l folosesc mai mult pe Golubovici, pentru a intra şi a înţelege cât mai repede jocul nostru. În plus îmi doresc să văd o creştere a ritmului de pasare şi la finalizare să avem cât mai puţine greşeli, mai ales că zilele acestea lucrăm mai mult cu mingea. Nu putem să-i forţăm pe jucătorii cu probleme într-un meci test, deoarece riscăm mult şi ne dorim să reîncepem campionatul cu un lot cât mai mare”, a explicat antrenorul Adrian Chiruţ.

Universitatea Suceava va relua campionatul pe 30 ianuarie, în etapa a doua din tur, când va întâlni pe teren propriu echipa de pe locul patru, Potaissa Turda.

La finalul returului, ultimele şase clasate vor intra în turneul play-out, unde nu vor mai conta punctele acumulate până atunci, ci vor primi un punctaj în funcţie de loc, astfel că locul 9 (adică locul 1 din această fază) va primi 5 puncte, locul 10 – 4 puncte, locul 11 – 3 puncte, locul 12 – 2 puncte, locul 13 – 1 punct, iar ultimul loc va rămâne cu 0 puncte. Ca şi anul trecut, după turul şi returul din play-off, ultimele două clasate vor retrograda direct, locurile 3 – 4 vor merge la turneul de baraj pentru menţinere, iar primele două vor rămâne direct în Liga Naţională.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava