Concert pascal
MOPAN Suceava

Pompierii militari suceveni, de la subunitățile din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, au intervenit cu 6 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice și 2 ambulanțe SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de proporții izbucnit la clădirile unei societăți comerciale cu profil de prelucrare a lemnului. De asemenea, din partea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Vatra Dornei s-a intervenit cu două utilaje pentru îndepărtarea elementelor de construcție afectate de flacări.

În sprijinul forțelor de intervenție au fost trimise și două echipaje de la ISU Bistrița-Năsăud și alte trei de la Detașamentele Fălticeni și Rădăuți, însă acestea au fost întoarse din drum, după ce incendiul a fost localizat și nu a mai fost necesar ajutorul acestora.

Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, astfel încât, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat mai multe construcții, cu pericol de propagare la clădirile proprietăților învecinate.

Un al factor favorizant pentru dezvoltarea rapidă a flăcărilor a fost cantitatea mare de masă lemnoasă, inclusiv construcțiile fiind majoritare din lemn și/sau pe structură metalică.

Au ars: centrala termică, o hala producție brichete, o hală producție peleți, o hală debitare gater, o hală metalică pentru uscare cherestea, o anexă cu destinație „locuință”, un depozit de rumeguș și o hală producție-prelucrare masă lemnoasă.

S-au degradat utilaje pentru prelucrarea lemnului și alte bunuri specifice activității. De asemenea, s-a degradat o fereastră din PVC de la o locuință învecinată, pe o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs la mașini, utilaje și aparate tehnologice lăsate sub tensiune.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

La ora transmiterii datelor (7:00), pompierii militari lucrau pentru identificarea și lichidarea focarelor ascunse și pentru îndepărtarea elementelor de construcție afectate de incendiu.

Suprafața totală afectată este de aproximativ 1.000 de metri pătrați

Incendiu de proporții la Vatra Dornei. Au luat foc șase hale de prelucrare si depozitare a lemnului. În ajutor au venit pompierii bistrițeni, 6.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.5/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava