Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunele Cornu Luncii și Rădășeni au făcut pasul final înainte de începerea lucrărilor de realizare a rețelei de gaz metan, semnarea contractului de execuție. Documentul a fost parafat de primarii celor două localități, Gheorghe Fron respectiv Neculai Perju cu reprezentanta asociației de firme care va executa lucrările,  în această săptămână la sediul Primăriei Rădășeni. Investiția se va ridica la 83,4 milioane de lei fonduri atrase prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Pentru asta cele două comune au pus bazele unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară. ”Momentul reprezintă încheierea cu succes a mai multor etape desfășurate în decurs cu trei ani. Aducțiunea de gaz metan a reprezentat o prioritate pentru cele două comune și aduce un plus de confort și civilizație locuitorilor. Contractul semnat de noi pentru execuția lucrărilor la rețeaua de gaz natural este al doilea de acest gen semnat în zona Fălticeni ”, a precizat Gheorghe Fron.

La rândul său, Neculai Perju a ținut să sublinieze că efectiv lucrările vor demara din primăvara anului viitor, următoarele patru luni fiind dedicate întocmirii proiectului tehnic. ”Proiectul va fi desfășurat pe etape și va începe simultan în ambele localități. Echipele vor lucra concomitent, atât în comuna Rădășeni, cât și în comuna Cornu Luncii, iar accesul la gaz natural va fi alocat odată cu recepția lucrărilor pe fiecare tronson în parte”, a spus Perju. De menționat că  cele două localități au desemnat și operatorul care va gestiona furnizarea gazului natural.

Rețeaua de gaz natural va însuma 110 kilometri din care 48,5 kilometri în comuna Rădășeni respectiv satele Rădășeni, Lămășeni și Pocoleni și 61,6 kilometri în comuna Cornu Luncii, respectiv satele Cornu Luncii, Băișești, Brăiești, Dumbrava, Sasca Nouă și Sasca Mică. La Rădășeni numărul consumatorilor casnici (gospodării) ce vor putea fi racordați se ridică la 1.186, în timp numărul clădirilor administrative cuplate la rețea va fi de 14 iar la Cornu Luncii numărul gospodăriilor ce vor fi racordate se ridică la 1.970, în timp numărul clădirilor administrative cuplate la rețea va fi de 20. Fron a precizat că pentru celelalte trei sate componente ale comunei urmează să întocmească un nou proiect pentru aducțiunea de gaz natural.  Concret din totalul de 3.625 de gospodării ale celor două comune 3.102 vor fi racordate la rețeaua de gaz metan prin acest proiect, adică 85%.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava