MOPAN Suceava

Primăria Horodnic de Sus a găsit o nouă soluție prin care să economisească sume importante de bani de la bugetul local, dar și pentru a crește veniturile proprii. Primarul Valentin Luță a declarat că în scurt timp va fi finalizată montarea unei stații de asfalt în comună, care va fi administrată de firma proprie a primăriei HDS Servicii Publice Horodnic de Sus. Valentin Luță a spus că acesta este un proiect pe care l-a anunțat la începutul acestui an și și-a exprimat speranța că în două săptămâni se vor putea face probele necesare la stație, pentru ca în primăvară următoare să înceapă efectiv producția de asfalt în Horodnic de Sus. Luță a subliniat faptul că această stație de asfalt va reduce substanțial cheltuielile de la bugetul local, având în vedere că „în momentul în care ai producția ta poți să gestionezi tu prețul fără a mai depinde de altcineva”.

El a precizat că în total, investiția în stația de asfalt din Horodnic de Sus se ridică la circa 1,8 milioane de lei. „Ca să fac o comparație, un kilometru de drum modernizat cu asfalt, la ora actuală, cu o lățime de 5,5 metri este estimat undeva la două milioane de lei. Dacă ne gândim bine investiția înseamnă un kilometru de drum. Și dacă ne dă Dumnezeu sănătate și ceea ce ne-am propus se va împlini, aș vrea ca în următorii trei ani, cât a mai rămas până la finalul mandatului să asfaltăm cel puțin 20 – 25 de kilometri de drumuri din comună cu această stație și să închidem cât se poate aceste lucrări”, a declarat primarul din Horodnic de Sus.

„Investiția pe care noi am făcut-o în această stație aș vrea să fie pentru următorii 50 de ani pentru toată zona Rădăuți. Pentru că acum nu este nici o stație de asfalt în zonă”

El a precizat că pe lângă investițiile în drumurile din comună, stația va putea furniza asfaltul și pentru localitățile din toată zona Rădăuți. „Investiția pe care noi am făcut-o în această stație aș vrea să fie pentru următorii 50 de ani pentru toată zona Rădăuți. Pentru că acum nu este nici o stație de asfalt în zonă. A fost una singură în Rădăuți care a fost demontată și dusă la fier vechi. Și eu cred că primăriile vor avea nevoie, inclusiv pentru reparații, pentru orice fel de investiție pe care vecinii noștri și le propun. Costurile de transport sunt foarte mari. Noi, de exemplu, proiectul pe care l-am avut în primăvară prin CNI pentru modernizarea a 5,5 kilometri de drum cu asfalt a fost realizat prin intermediul unei firme care avea stația la Câmpulung Moldovenesc. Asta înseamnă costuri care ridică prețul unei investiției foarte mult”, a arătat Valentin Luță.

Pe de altă parte, el a subliniat faptul că decizia de a înființa societatea HDS Servicii Publice Horodnic a fost una foarte bună, având în vedere că și investițiile din comună sunt mult mai multe. „Pentru o primărie ca Horodnic Sus, cu venituri proprii de circa 400.000 de euro, cu suprafața pe care o are comuna, acești bani satisfac circa 10 – 15% din nevoia de investiții pentru localitate. Cu această firmă și să pui oamenii să facă treaba este un plus de cel puțin 15% față de ce era la investiții”, a arătat Valentin Luță. El a precizat că în momentul de față firma HDS Servicii Publice Horodnic de Sus are 13 angajați, iar după darea în folosință a stației de asfalt numărul acestora va crește până la 20.

Investiție unicat în țară la Primăria Horodnic de Sus: stație proprie de asfalt. Valentin Luță: ”În următorii trei ani vrem să asfaltăm cel puțin 20-25 de kilometri de drumuri din comună cu această stație”, 8.5 out of 10 based on 19 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.5/10 (19 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava