Concert pascal
MOPAN Suceava

La trei centre sociale din judeţul Suceava au fost finalizate lucrările de modernizare şi reabilitare. Investiţiile au fost realizate la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Zvoriştea, Complexul Terapeutic pentru copii cu nevoi speciale „Amadeus” din Siret şi Casa de tip familial „Universul copiilor” din Rădăuţi, lucrările fiind finanţate de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, cu o co-finanţare asigurată din partea Consiliului Judeţean. Conferinţa pentru inaugurarea celor trei investiţii a avut loc luni la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Zvoriştea, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a şefului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Ionuţ Adomniţei, şi a primarului din Zvoriştea, Constantin Barariu.
În cadrul conferinţei, Ionuţ Adomniţei a ţinut să precizeze că la toate cele trei proiecte, 90% din finanţare a fost asigurată de Ministerul Muncii, iar 10% din valoarea proiectelor a fost asigurată de Consiliul Judeţean Suceava.
El a arătat că la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Zvoriştea au fost realizate lucrări de reparaţii şi recompartimentare la etajele 2 şi 3 ale pavilionului A, la care s-au adăugat lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare şi interioare, precum şi a instalaţiilor electrice şi termice şi a obiectelor sanitare. Adomniţei a spus că valoarea totală a proiectului a fost de 530.000 de lei. „Trebuie spus că dotările pe aceste două nivele au fost suportate exclusiv din bugetul Consiliului Judeţean Suceava. Ca urmare a lucrărilor executate, capacitatea centrului a fost mărită, de la 62 la 92 de locuri”, a spus directorul DGASPC Suceava. El a adăugat că tot cu fonduri de la CJ Suceava a fost proiectată şi realizată o reţea de apă şi hidranţi exteriori în vederea respectării normelor PSI. De asemenea, Adomniţei a precizat că tot la acest centru se vor achiziţiona două cazane noi, unul de apă caldă şi unul de aburi.
Ionuţ Adomniţei a adăugat că la Complexul Terapeutic pentru copii cu nevoi speciale „Amadeus” din Siret au fost efectuate lucrări de reparaţii, reabilitare termică a clădirii şi înlocuire a tâmplăriei exterioare, valoarea proiectului fiind de 177.702,28 lei. El a precizat că din fondurile alocate de la CJ Suceava s-au efectuat lucrări de reparaţii capitale la podurile clădirilor care compun acest complex, şi o o izolare termică a planşeelor. Adomniţei a afirmat că un ultim proiect finalizat este cel de la actuala Casă de tip familial „Universul copiilor” din Rădăuţi, unde au fost realizate lucrări de reparaţii şi recompartimentări ale blocului alimentar, închiderea terasei, mutarea centralei termice şi izolarea termică a clădirii. Valoarea totală a proiectului a fost de 280.000 de lei. „Separat de această lucrare, tot cu finanţarea exclusivă a Consiliului Judeţean s-au efectuat lucrări de reparaţii la instalaţia termică şi a fost achiziţionată o centrală termică nouă”, a mai declarat directorul DGASPC Suceava. Ionuţ Adomniţei a adăugat că până la finalul acestui an va fi finalizat şi un proiect la centrul social de la Costâna, în valoare de 2,3 milioane de lei, acolo unde în momentul de faţă se realizează lucrări de reparaţii, compartimentări şi dotări la un pavilion al complexului.


După ce a inspectat lucrările realizate la centrul de la Zvoriştea, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, investiţii precum cele trei menţionate anterior arată faptul că în judeţ, ca şi în întreaga ţară, au fost făcute progrese importante în acest domeniu de activitate. „Chiar şi în urmă cu două luni vedeam la televizor acele imagini de la Siret, din fostul spitalul de neuropsihiatrie, care slavă Domnului s-a dărâmat în această perioadă, şi am scăpat de o emblemă urâtă a istoriei noastre. Condiţiile care au fost atunci, gândirea unui sistem de asistenţă în spaţii mari cu foarte mulţi beneficiari şi cu foarte multe dificultăţi s-au schimbat în această perioadă, în aceşti ani, şi iată că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava ne aduce câte o veste bună în fiecare an”, a spus Nechifor, amintind şi de lucrările de modernizare de la centrul de la Todireşti şi de la casele de tip familial de la Gura Humorului. El a spus că deşi valoarea proiectelor de la Zvoriştea, Siret, Rădăuţi şi Costâna nu este una foarte mare, având în vedere că nu depăşeşte suma de trei milioane de lei, cu co-finanţarea asigurată de la Consiliul Judeţean şi cu fondurile alocate pentru dotări s-a reuşit asigurarea unor condiţii mai bune de viaţă pentru o categorie de persoane care din păcate au o viaţă mai dificilă.

„Vorbim de persoane adulte şi copii, care aveau foarte mare nevoie de astfel de investiţii. Şi cea mai importantă investiţie pe care o vedem acum este cea de la Zvoriştea, având în vedere că modernizarea celor două etaje înseamnă şi spaţii de cazare, dar şi un complex pentru diferite activităţi şi cabinete medicale. Şi astfel putem să asigurăm condiţii normale de viaţă pentru cei de aici”, a declarat Cătălin Nechifor. El a adăugat că instituţia pe care o conduce va sprijini în continuare realizarea lucrărilor pentru extinderea şi modernizarea acestui centru social.
La rândul său, primarul din Zvoriştea, Constantin Barariu, a ţinut să precizeze că lucrările realizate la centrul de la Zvoriştea vor duce la creşterea numărului de locuri de muncă şi la creşterea nivelului de trai a beneficiarilor. El a arătat că modernizarea şi extinderea în continuare a acestui centru va contribui la creşterea numărului de locuri de muncă din comuna pe care o conduce.

Investiţii în modernizarea a trei centre de asistenţă socială din judeţul Suceava, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava