Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, că noua lege a pensiilor va garanta pentru români pensii egale pentru muncă și contribuții egale. „Sunt trei cuvinte definitorii pentru esența noii legi a pensiilor: dreptate, echitate, siguranță! Afirmăm asta pentru că românii vor avea de-acum înainte pensii egale pentru muncă și contribuții egale. Adică, conform noii legii a pensiilor, acestea se stabilesc strict în funcție de valoarea contribuțiilor și vechimea în muncă. Totodată se are în vedere creşterea pensiilor care de-a lungul timpului au fost dezavantajate de anumite reglementări inechitabile, astfel încât toți cei cu vechime egală și contribuții egale să primească aceeași pensie. Drept urmare, în 2024, pensiile se vor majora de două ori. Prima oară de la 1 ianuarie prin indexare cu 13,8%, iar de la 1 septembrie vor creşte din nou prin recalculare iar majorările vor fi diferențiate şi vor câștiga mai mult cei cu pensiile mici, care se aliniază le nivelul celei mai mari pensii pentru aceiași vechime, pregătire și contribuție în muncă”, a declarat Ioan Stan. El a subliniat faptul că românii trebuie să ştie că pensiile vor crește prin lege în fiecare an.

Președintele PSD Suceava a explicat că noua lege a pensiilor prevede următoarele:

  • Punctul de pensie se majorează anual, la 1 ianuarie.
  • Se mențin criteriile de acum pentru majorare, respectiv 100% rata inflației + 50% din creșterea REALĂ a salariului mediu brut.
  • Vârsta standard de pensionare se stabileşte la 65 de ani.
  • În cazul femeilor, scăderea vârstei de pensionare se face cu 6 luni pentru fiecare copil născut și crescut până la 16 ani
  • Până în 2035 se vor normaliza condițiile de muncă pentru toți angajații şi nu va mai fi necesară diferențierea pe grupe de muncă.
  • Durată minimă de cotizare obligatorie – 15 ani!
  • Nu vor mai exista pensionați tineri (cu excepțiile privind condițiile deosebite/speciale/ de muncă și persoanele cu handicap).
  • Primesc pensie cei care au vârsta de pensionare și doar dacă au cotizat minim 15 ani la sistemul public de pensii.
  • Pensionarea anticipată se poate solicita doar după 35 de ani de cotizare (nu se iau în considerare aici perioadele asimilate necontributive: șomaj, studii superioare, concediu medical sau de creștere a copilului etc.)
  • Reducerea vârstei de pensionare în cazul pensionării anticipate nu poate fi mai mare de 5 ani.

„Considerăm demn de menţionat că în urma negocierilor cu Comisia Europeană duse de Guvernul Ciolacu, a fost eliminat pragul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, ceea ce ne permite să creştem şi să menţinem pensiile la un nivel decent pentru toţi românii”, a mai spus Ioan Stan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava