Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele organizației județene a PSD, senatorul Ioan Stan, critică modul în care Consiliul Județean alocă fonduri pentru sprijinirea spitalelor din județ sugerând că alocările se fac pe criterii politice. El a dat exemplul Spitalului Municipal Fălticeni, localitate condusă de un social democrat, care nu primește nici un leu.

”Domnul Flutur și-a arătat adevărata față după felul în care a împărțit banii pentru situațiile de extremă dificultate din domeniul sănătății. Astfel, absolut toate municipiile și orașele cu primari liberali în frunte au primit sprijin financiar în acest sens, în timp ce Fălticeniul, cu primar PSD-ist, a fost ignorat deși și această unitate administrativă se confruntă cu probleme similare în contextul epidemiei de Coronavirus.  Nu este prima oară când municipiul Fălticeni nu are parte de sprijin din partea Consiliului Județean Suceava, dar este printre primele dăți când municipiul Rădăuți are parte de atenția instituției conduse de Gheorghe Flutur. Acest lucru s-a datorat în mod evident faptului că actualul edil este PNL-ist. Cât timp Rădăuțiul a fost condus de primar PSD, bineînțeles că a fost ignorat.  Din ce cauză nu s-au alocat fonduri și pentru Fălticeni? Nu i-a plăcut domnului Flutur rezultatul obținut la alegeri? Culoarea politică a edilului? În concepția domniei sale, cei care nu-s cu el sunt împotriva lui? Din păcate așa înțelege domnul Flutur să conducă județul: numai pentru ai săi. Prin ceea ce a făcut a demonstrat că nu este un președinte de Consiliu Județean pentru toți locuitorii acestui județ, ci numai pentru cei care îl votează. Este o dovadă de imaturitate politică și iresponsabilitate umană să lași fără finanțare în domeniul sănătății localitățile unde primarii sunt de altă culoare politică. Actualul context epidemiologic nu lasă loc de jocuri politice, ci ne îndeamnă pe toți la solidaritate și o împărțire echitabilă a resurselor în domeniul sănătății și nu numai”, a declarat Ioan Stan.

Ioan Stan supărat că Spitalul Municipal Fălticeni nu primește sprijin financiar de la Consiliul Județean, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava