Concert pascal
MOPAN Suceava

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen, va fi înmormântat la Sihăstria Putnei, mănăstire de care era foarte atașat. Preotul Cătălin Axinte, fost consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a declarat astăzi într-o intervenție telefonică la Radio Top că IPS Pimen  și-a săpat mormântul cu mâna lui și că l-a văzut cu ochii lui.

”Era foarte atașat de această mănăstire (Sihăstria Putnei – n.a.) și de locul acela minunat și așa cum a avut viața în simplitate și modestie, o să vedeți că așa este și mormîntul, și cele pregătite. Am fost unul din priveligiații care a văzut sicriul, am văzut cînd a săpat mormîntul cu mîna lui. Și a pregătit actele, slujba de înmormîntare și a fost un tipicar în sensul acesta”.

”Mormîntul îl are în curtea Mănăstirii Sihăstria Putnei. E făcut chiar de Înalt PreaSfințitul. El a ales locul de înmormîntare în fața unei bisericuțe de lemn, în cimitiriul mănăstirii. Și e pregatită și toată slujba de înmormîntare. Eu am citit odată toată rînduiala acesta pe care Înalt PreaSfințitul o dorește să fie făcută, cu balada lui Ciprian Porumbescu, rapsodia lui Enescu, celelalte cîntări pe care le îndrăgea și știm că deseori spunea că vrea să îi pună deasupra sicriului o trăistuță bucovineană cu fotografii, cu oamenii din Bucovina, frumoși, în portul național, ca atunci cînd se duce la judecată în fața lui Dumnezeu să-i spună lui Dumnezeu: ^Doamne, uite între ce oameni frumoși m-ai lăsat pe acest pămînt^”.

”L-am cunoscut foarte bine pe Prea Înaltul, fiind aproape de el în funcția administrativă pe care am avut-o, și de aceea pot să vă spun într-o fraza că a fost un înger în trup. Un om minunat, un părinte. Noi așa l-am văzut toți preoții din Bucovina și de aceea Bucovina plînge astăzi, pentru că am avut în fruntea eparhiei un părinte duhovnicesc. Era tare drag atunci cînd îl aveai pe Înalt PreaSfințitul la Sfînta Liturghie. Era o bucurie întotdeauna”.

IPS Pimen și-a săpat mormântul cu mâna lui. Dorința lui, deasupra sicriului o trăistuță bucovineană cu fotografii, cu oamenii din Bucovina în portul național, 8.0 out of 10 based on 160 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (160 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava