Concert pascal
MOPAN Suceava

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindei, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de pretutindeni a derulat proiectul „Ziua Românilor de Pretutindeni în Voievodina”, la Satu Nou, regiunea Voivodina din Serbia,  în data de 25 mai 2019. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Comunitaea Românilor din Serbia şi cu sprijinul Şcolii generale ,,Zarko Zrenjanin,, din Satu Nou.

Evenimentul a început la ora 18:00, în sala şcolii generale. Invitatii au fost întampinați de către Stevan Mihailov- vicepreşedintele CRS, consul general de la Vârşeţ- Gheorghe Dinu, iar în sală au fost prezenţi preşedintele CRS Daniel Magdu, directorul şcolii generale- Marinel Blaj, prof. Rodica Almăjan coordonatoarea departamentului pentru învăţământ al CNMNR, precum şi alţii invitaţi.

Aici a fost organizată o dezbatere și s-au susținut prelegeri despre istoria românilor din Banatul sârbesc. Dezbaterea a început cu prelegerea prof. Mircea Măran, care s-a bazat pe cartea recent publicată,,,Călători Români prin Serbia”.Valentin Mic a vorbit despre ,, Români din Panciova”,care este și titlul cărții scrisa de acesta în co-autorat (despre o comunitate românească puternică de altădată, care până în ziua de astăzi a dispărut practic total). A urmat Dorel Cebzan cu lucrarea ,,Relaţiile Româno-Iugoslave din perioada 1948-1953”, perioada în care Iugoslavia a ieşit de sub influenţa sovietică, o perioadă cu repercusiuni asupra românilor din Banatul sârbesc.

Partea a doua evenimentului a constat în programul muzical cu muzică românească, susţinut de artişti instrumentali din localitate, conduşi de prof. Janiel Şublea.

Acțiunea și-a propus să contribuie la promovarea şi păstrarea identităţii naţionale româneşti din regiunea Voivodina, prin cultură şi limbă și tradiții.

Proiectele desfășurate cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni se încadrează în Programul de Cultură, Civilizație și Spiritualitate „Mihai Eminescu”, din Planul de activități al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2019, aprobat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava