Concert pascal
MOPAN Suceava

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindei, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de pretutindeni a derulat proiectul „Ziua Românilor de Pretutindeni la Comrat”, în regiunea Găgăuzia din Repubica Moldova,  în data de 24 mai 2019. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat și cu sprijinul  Lectoratului de Limba Română de la Universitatea de Stat din Comrat

Evenimentul a început la ora 12.00, la Centrul de Informare al României găzduit de Universitatea de Stat din Comrat. Invitatii au fost întampinați de către doamna profesor dr. Carmen Dimitriu, lector al Institutului Limbii Române. Au fost prezenți Înalt Preasfinția Sa Veniamin- Episcopul Basarabiei de Sud, domnul Petru Manole- viceprimarul din Comrat, domnul Serghei Zaharia- rectorul Universității de Stat din Comrat, doamna Tatiana Racovcena-prorector la US Comrat, doamna Grace Liu- profesor la Centrul American de la US Comrat, doamna Natalia Cuțitaru- profesor la secția de Filologie Română a US Comrat, reprezentanții IEH, directori de școli, profesori, masteranzi, studenți.

Aici a fost organizată o dezbatere unde s-au susținut prelegeri despre conservarea și promovarea valorilor culturale și păstrarea identității românești în regiunea găgăuză. Doamna prof. Svetlana Stoinov, directorul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” a făcut un ”Arc peste timp” vorbind despre istoria liceului românesc din Comrat. Doamna prof. dr. Carmen Dimitriu a susținut o prelegere despre ”Limba română în comunitatea găgăuză”. ”Găgăuzia în timpul României Mari”a fost tema prelegerii suținute de către profesorul Bejan Ștefan de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Iar profesorul Gardinand Grigore,  de la Liceul Dimitrie Mavrodi din Comrat a susținut o prelegere cu un titlu sugestiv și emoționant, preluat din versurile poetului Alexei Mateevici: ” Înviați-vă, dar, graiul!”.

După ora 13.00 doamna director Svetlana Stoinov a deschis portile Liceului Teoretic ”Mihai Eminescu, singurul liceu cu predare în limba română din regiune, primind oaspeții tradițional, cu pâine și sare. Elevii și profesorii liceului au demonstrat încă o dată talentul de a pregăti un program artistic impresionant. Ziua Românilor de Pretutindeni s-a serbat aici prin recital de poezii, dans si interpretare corală pe muzică românească, în straie românești.

Acțiunea și-a propus să contribuie la păstrarea și promovarea identității culturale, etnice și lingvistice a românilor din regiunea găgăuză, a Republicii Moldova.

Proiectele desfășurate cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni se încadrează în Programul de Cultură, Civilizație și Spiritualitate Mihai Eminescu”, din Planul de activități al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2019, aprobat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava