Concert pascal
MOPAN Suceava

CCI Suceava va organiza o nouă ediție a evenimentului „Cafelei cu finanțări”. Aceasta va avea loc joi, 27 aprilie a.c., începând cu ora 16:30,, în sala 4 de la etajul al doilea al CCI Suceava. Președintele executiv al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, a precizat că în cadrul celei de-a zecea întâlniri „Cafeaua cu finanțări” vor fi dezbătute ghidurile de finanțare pentru submăsura 6.2 şi submăsura 6.4, destinate actualilor sau viitorilor antreprenori, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, finanţat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

„Consultanții noștri din cadrul Departamentului de Programe de Finanțare vor prezenta oportunitățile de finanțare și condițiile principale pe care trebuie să le îndepliniți pentru obținerea de fonduri nerambursabile în vederea înființării, creării sau dezvoltării unei activități antreprenoriale. În acest fel, vom pune bazele unor noi proiecte de business și vom fructifica oportunitățile oferite de Uniunea Europeană”, a spus Lucian Gheorghiu. Cei care doresc să fie prezenți la această ediție a „Cafelei cu finanțări” trebuie să confirme participarea până cel târziu miercuri, 26 aprilie 2017, pe adresele de email:

andreea.buruiana@ccisuceava.ro sau cristina.hrisca@ccisuceava.ro, cu mesajul cafeaua cu finanțări, alte informații cu privire la eveniment putându-se obține la telefoanele 0230/521506, 0747 496 010 sau 0742 108 144. Participarea la ”Cafeaua cu finanțări” este gratuită.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava