Concert pascal
MOPAN Suceava

Astăzi, la Suceava, a avut loc reuniunea de informare intitulată „Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea agriculturii și protecția apelor”. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți (UMP CIPN).

Reuniunea a continuat seria evenimentelor demarate în 2019 și suspendate pe durata restricțiilor sanitare din ultimii doi ani.

În cadrul evenimentului, reprezentanții UMP CIPN au oferit reprezentanților primăriilor din județele Suceava și Botoșani informații concrete despre modul în care gunoiul de grajd poate fi transformat într-o resursă pentru agricultură, în același timp diminuându-se nivelul poluării apelor cu nitrați. De asemenea, au prezentat noutățile apărute ca urmare a revizuirii Programului de Acțiune și a Codului de bune practici agricole, precum și perspective viitoare de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În deschiderea reuniunii au luat cuvântul dl. Gheorghe-Alexandru Moldovan, Prefectul județului Suceava, şi dl. Petru Tănase, Secretar al județului. Reprezentanți ai APIA Botoșani, OJFIR Suceava și ABA Siret au prezentat date statistice din zonă, legate de modul în care fermierii pot evita penalizările la plata subvențiilor prin respectarea normelor de ecocondiționalitate și, respectiv, a situației recente privind poluarea cu nitrați a apelor din zonă și a modului cum aceasta a afectat sănătatea populației.

În partea a doua a întâlnirii au fost abordate chestiuni legate de provocările pe care Directiva Nitrați le adresează fermierilor. În plus, s-au prezentat modalităţile pentru o comunicare eficientă privind măsurile necesare protecţiei apelor. Între acestea, Help-desk-ul, transferul de informații printr-un sistem de tip rețea și fermierii model ca factori de diseminare a informațiilor, alături de campania de informare publică şi celelalte evenimente ale proiectului.

La Suceava, a fost reluată seria reuniunilor zonale ale proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, 8.3 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.3/10 (6 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava