Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatul a aprobat în ședința din această săptămână o lege care va reduce șomajul în rândul absolvenților de învățământ superior, a anunțat senatorul PSD de Suceava, Neculai Bereanu. Este vorba de Legea privind stagiul absolvenților de învățământ superior. Bereanu a explicat că potrivit acestui act normativ, absolvenții de facultăți vor fi prinși într-un stagiu de pregătire de minimum șase luni la societăți comerciale, stagiu plătit de la bugetul asigurărilor sociale prin Ministerul Muncii și nu vor ajunge direct șomeri așa cum se întâmplă în prezent. Măsura, a spus parlamentarul social democrat, vine atât în sprijinul absolvenților cât și a angajatorilor care după încheierea stagiului pot să-i păstreze în continuare pe cei care sunt performanți. ”Proiectul de act normativ aprobat de Senat vizează adaptarea legislației românești la cerințele Uniunii Europene. Știm că la nivelul Uniunii există peste două milioane de tineri care nu au un loc de muncă. În România sunt studenți care termină facultatea și nu-și găsesc un loc de muncă.  Legea vine în sprijinul acestora. Absolvenții vor fi susținuți din bugetul asigurărilor sociale fără a se impune angajatorului să-i mențină după acest stagiu de pregătire. Cei care nu vor fi angajați după perioada de stagiu vor primi un calificativ iar stagiul va fi considerat vechime în muncă”, a spus Bereanu.

Lege votată de Senat care va reduce șomajul în rândul absolvenților de învățământ superior, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava