În după-amiaza zilei de vineri, 15 septembrie 2023, domnul Adrian-Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, s-a aflat într-o vizită de lucru în județul Suceava, în timpul căreia a cercetat stadiul lucrărilor de consolidare ale ansamblului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – Biserica „Sfântul Gheorghe”, obiectiv aflat în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, dar și alte construcții din incinta așezământului monahal ce sunt incluse în această perioadă în ample acțiuni de reabilitare, restaurare și înnoire.

Delegatul Guvernului României a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, alături de arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, precum și de membri ai Permanenței Consiliului Eparhial. Însoțiți de coordonatorii echipelor de lucru și de reprezentanți ai autorităților locale, între care Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, și Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, oaspeții au vizitat întreg ansamblul mănăstirii, precum și paraclisul închinat ocrotitorului Moldovei și Bucovinei, unde sunt așezate în această perioadă cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.

Arhid. Vasile Demciuc, consilier în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească, și domnul Ioan Mareș, arheolog, le-au vorbit invitaților despre valoarea istorică, dar și cultural-artistică a locașului de cult, evidențiind particularitățile arhitecturale și picturale ale acestuia. Pe lângă datele cu privire la zidirea ctitoriei domnești și evoluția ei în timp au fost prezentate și frescele interioare cu care este împodobită biserica, dar și recentele descoperiri arheologice din pridvorul și pronaosul bisericii voievodale.

După vizitarea clădirii stăreției și analiza lucrărilor exterioare a urmat un moment de rugăciune în Paraclisul mănăstirii, la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, mucenic al lui Hristos, originar din Trapezunt.

Aici a avut loc oferirea unei distincții de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești.

„Cei rânduiți v-au prezentat informații legate atât de istoria monumentului în complexitatea lui, cât și istoria lucrărilor de aici cu informațiile specifice unor astfel de demersuri. Mie nu îmi rămâne decât să vă mulțumesc cu toată recunoștința că sunteți prezent astăzi aici și că luați act la fața locului de lucrările ample în desfășurare la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Vă mulțumesc în numele Cancelariei Eparhiale, în numele obștii sfintei mănăstiri, în numele credincioșilor acestei eparhii pentru faptul că ne vizitați și că ne asigurați, prin prezența Excelenței Voastre, că lucrările de restaurare și de consolidare ale sfântului așezământ vor continua fără întrerupere. În semn de recunoștință și de mulțumire în același timp, aflând de la colaboratorii excelenței voastre, mai ales de la domniile lor, domnul președinte Gheorghe Flutur și domnul primar Ion Lungu, două personalități ale acestui județ, și vă spun că de la venirea mea aici ca arhiepiscop nu a fost proiect în care să nu fi fost implicați și aș vrea să le mulțumesc și de această dată, cu toată recunoștința, în semn de mulțumire am găsit de cuviință să vă conferim Ordinul Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, un sfânt care veghează Moldova lui Ștefan cel Mare încă de la începutul secolului al XV-lea, când moaștele sale au fost aduse de la Cetatea Albă la Suceava și așezate în Catedrala veche Mitropolitană Sfântul Gheorghe Mirăuți”.

Pr. Constantin Oprea, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural, a dat citire textului Ordinului „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, oferit domnului ministru Adrian Ioan Veștea „întrucât a urmat exemplul oferit de „tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

Totodată, oaspetele a primit în dar icoana jubileu care-i reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou și pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

În cuvântul său, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a mulțumit pentru acest ordin eparhial și i-a încredințat pe toți cei prezenți de tot sprijinul și de toată susținerea pe care instituția pe care o reprezintă le va oferi în continuare proiectelor demarate la Suceava.

„Este o mare onoare pe care mi-ați conferit-o și sper să îndeplinesc misiunea pe care am primit-o vremelnic. Am avut șansa ca în parcursul pe care l-am avut în administrația publică să fiu alături de Biserica strămoșească, să sprijin prin mijloacele pe care le-am avut la dispoziție, atât din funcția de primar, cât și din funcția de președinte de Consiliu Județean, și acum de ministru, mai multe obiective. Sunt extrem de fericit. Am avut șansa să primesc și alte distincții, precum Crucea Șaguniană de la Mitropolia Ardealului, dar ceea ce vă pot spune este faptul că sunt extrem de onorat și vreau să vă mulțumesc pe această cale pentru această distincție și să vă asigur că voi face tot ceea ce îmi stă în putere ca obiectivele pe care le avem de dus la îndeplinire, precum și contractarea să le facem în perioada următoare.”

Contractul de finanțare pentru realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare ale ansamblului de clădiri ale Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost semnat în luna august a anului trecut.

Dintre obiectivele cuprinse în proiectul de finanțare din Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS) fac parte Biserica „Sfântul Gheorghe”, stăreția, corpul de chilii, paraclisul, clisiarnița, dar și zidul de piatră care separă incinta mănăstirii.

Scurt istoric

Tradiția atestă faptul că pe locul unde este astăzi Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a existat o biserică de dimensiuni reduse, care însă nu a supraviețuit timpului.

Zidirea bisericii Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ a fost începută în anul 1514 de Bogdan al III-lea, fiul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, lucrarea fiind terminată de nepotul acestuia, Ştefăniţă Vodă, în anul 1522. Biserica a fost pictată atât în interior, cât şi în exterior în perioada 1532-1534, sub domnia lui Petru Rareş.

La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou din Suceava” a funcționat o școală teologică, sprijinită de marii mitropoliți ai vremii. Astfel, în clădirile mănăstirii este atestată o școală clericală, din 1786, și apoi Institutul Teologic, începând cu 1826. Tot aici, de-a lungul timpului, au lucrat caligrafi, gravori în lemn și în metal, miniaturiști sau dascăli de limba română, greacă și slavonă.

În Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sub un baldachin de piatră, se află racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, aduse de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţi, în anul 1589.

Mănăstirea a îndeplinit rolul de reședință mitropolitană a Moldovei în perioada 1522-1677, iar din anul 1991, pe cel de reședință arhiepiscopală.

În anul 1993, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a inclus Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul mănăstirii pe lista patrimoniului cultural mondial.

Irina Ursachi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava