Concert pascal
MOPAN Suceava

Prefectul  Florin Sinescu a declarat în cursul zilei de vineri că la o săptămână de la demararea modernizării drumului naţional 29 lucrările au ajuns pe raza judeţului Suceava.

Florin Sinescu a explicat că “această investiţie a fost promovată din necesitatea creşterii capacităţii portante a structurii rutiere, a capacităţii de circulaţie ca urmare a prevederii benzilor pentru vehicule lente care să corespundă nevoilor de trafic actuale”. El a spus că ultima modernizare a avut loc în perioada anilor 1964 – 1966, structura rutieră fiind alcătuită din îmbrăcăminţi asfaltice uşoare pe fundaţie de balast sau din mixturi asfaltice.

Florinb Sinescu a arătat că actuala investiţie înseamnă reabilitarea unui număr de 12 poduri, realizarea a 29 de podeţe noi şi reabilitarea a 4 vechi, realizarea a 135 intersecţii cu drumuri clasificate şi neclasificate, realizarea a 31 de parcări adiacente drumului, 7 staţii de autobuz , o trecere la nivel cu calea ferată şi evident refacerea covorului asfaltic pe toata lungimea. De asemenea, lăţimea platformei va avea 9 metri, iar partea carosabila va măsura 7 metri.

Conform constructorului în acest an vor fi finalizate, până la venirea frigului, pe toata distanţa Suceava – Botoşani, lucrările de lărgire a drumului urmând ca la începutul anului 2014 să demareze lucrările ce nu pot fi executate pe perioada sezonului rece.

Valoarea totală a investiţiei este de 157,6 milioane de lei, bani asiguraţi din bugetul de stat prin Compania Naţională de Autostrăzi Şi Drumuri Naţionale. Lucrările trebuie finalizate în cursul anului viitor.

Sinescu a mai spus că pentru anul 2013 suma alocată este de 300.000 lei, “necesară şi suficientă pentru lucrările programate a fi executate în acest an”.

El a afirmat că în acest moment se lucrează, conform constructorului, pe mai multe tronsoane cu un număr de 8 buldo-excavatoare, 9 excavatoare, 4 maşini prelucrare acostament, 20 de cilindri compactori, 70 de auto-basculante şi încă o serie de utilaje de suport tehnic, toate acestea deservite de aproximativ 100 de angajaţi.

„Principalele tronsoane în lucru ce vizează definitivarea lucrărilor de lărgire a carosabilului se afla deja de ieri în judeţul nostru. Am asigurat împreună cu primarii din localităţile riverane drumului spaţii pentru organizările de şantier şi parcurile auto.  Pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite, rog conducătorii auto să circule preventiv adaptând viteza de deplasare la condiţiile de trafic, să ţină cont de indicatoarele prezente în zonă şi de indicaţiile venite de la agenţii care dirijează circulaţia” a declarat Florin Sinescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava