MOPAN Suceava

Primarul din Rădăuți, Nistor Tatar, a anunțat că lucrările pentru construcția șoselei de centură a acestui municipiu au început să prindă contur. După o întâlnire pe care a avut-o miercuri cu reprezentanții constructorului, UMB Spedition, pe șantierele șoselei de centură, Nistor Tatar a declarat că lucrările au început deja la tronsoanele 3 și 4 ale șoselei de centură. Tatar a afirmat că având în vedere vremea favorabilă se lucrează intens în punctele de complexitate tehnică, și anume sensuri giratorii, poduri și terasamente, puncte aflate între comunicația  Rădăuți – Volovăț și traseul de centură între străzile Ștefan cel Mare și comunicația Rădăuți – Horodnic de Jos.


Șoseaua de centură va avea 16 kilometri, va fi prevăzută cu două benzi, iar termenul de execuţie este estimat până la finele anului viitor. Pentru această investiție, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a alocat suma de 20 de milioane de lei, banii fiind deja în contul Direcției Regionale pentru Drumuri și Poduri Iași.
„Ca o scurtă concluzie, ritmul actual de execuţie al lucrărilor este unul alert, iar dacă va fi menținut, sunt şanse foarte mari pentru finalizarea la termen a obiectivului”, a declarat primarul municipiului Rădăuți.

Lucrările pentru șoseaua de centură a municipiului Rădăuți au început să prindă contur (FOTO), 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava