Concert pascal
MOPAN Suceava

În această lună în comuna Adâncata vor începe două lucrări în valoare de 1,5 milioane de euro bani europeni obținuți prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a anunțat primarul Viorel Cucu. Este vorba de asfaltarea unui drum în lungime de 5 kilometri și de construirea unui cămin cultural modern. Proiectul pentru modernizarea celor 5 kilometri de drum din Adâncata în valoare de 6,454 milioane de lei a fost promovat prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Pleșa urmând ca în cadrul aceluiași proiect și comuna Hînţăşti să beneficieze la râbdu-i de modernizarea a 5 kilometri de drum. Potrivt primarului Viorel Cucu, contractul de execuție a investiției va fi semnat vineri, 6 iulie, la Primăria Adâncata, lucrările urmând a fi realizate de o firmă din Satu Mare. Contractul pentru execuția căminului cultural investiție în vaoare de 2,4 milioane de lei va fi semnat în data de 11 iulie. În acest caz licitația a fost câștigată de o firmă din Suceava. ”La ambele investiții lucrările vor începe în maxim două săptămâni”, a spus primarul. El a ținut să precizeze că Primăria Adâncata va cofinanța aceste două investiții cu suma de 620.000 de lei. ”Practic cofinanțarea la aceste două proiecte este cât suma pe care o încasăm noi într-un an de zile din taxe și impozite locale. 700.000 de lei încasăm de la populație din care 620.000 de lei dăm cofinanțare. E o sumă foarte mare și lumea trebuie să înțeleagă că se fac eforturi extraordinar de mari pentru a duce la îndeplinire anumite proiecte atât pe bani europeni cât și pe PNDL. De multe ori populația ne critică ce facem cu banii. Iată că ei se întorc la comunitate”, a spus Viorel Cucu.

Patru investiții prin PNDL

Comuna Adâncata mai are de implementat patru investiţii cu bani de la bugetul de stat care au fost aprobate la finanţare prin PNDL investiții care vizează construirea unui dispendar medical uman în comună în valoare de de 1,4 milioane de lei, construirea unui pod din beton armat în satul Feteşti în valoare de 891.590 de lei, reabilitare, modernizare şi înfiinţare anexă la şcoala cu clasele 1-4 Adâncata în valoare de 960.000 de lei şi construirea unei grădiniţe cu program normal în satul Adîncata, investiţie în valoare de 1,14 milioane de lei. Primarul a menționat că în cazul podului de la Fetești contractul de execuție a proiectului tehnic a fost semnat deja iar lucrările ar urma să înceapă luna viitoare. ”Am scos la licitație și lucrările pentru școala cu clasele 1-4 din Adâncata și sperăm ca după 15 august să începem lucrările și aici pentru că până la începerea anului școlar să se poată finaliza acoperișul și anveloparea școlii”, a subliniat Viorel Cucu. El a menţionat că Primăria Adâncata a mai depus două proiecte în vederea finanţării. Este vorba de proiectul privind construirea unui cămin cultural în satul Călugăreni în valoare de 2,5 milioane de lei, proiect depus la Compania Naţională de Investiţii şi de proiectul care vizează ridicarea unei săli de sport la şcoala cu clasele 5-8 „Ioan Băncescu” depus la Agenţia de Dezvoltare Nord Est de la Piatra Neamţ.

Luna asta la Adâncata încep două lucrări cu fonduri europene în valoare de 1,5 milioane de euro, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava