Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, consideră că în cazul disconfortului în trafic creat de reparațiile la podul de peste râul Suceava din Burdujeni oamenii ar trebui să vadă partea plină a paharului și anume că Primăria își dă interesul să repare podul. Lungu a arătat că pe rețelele de socializare sunt diverse reacții la adresa constructorului dar și la adresa sa unele reale altele exagerate însă susține că ritmul lucrărilor este ”așa ca la români” și că altă soluție nu era. În opinia sa, această situație arată cât de importantă este decizia de a construi noul pod peste râul Suceava din zona fostei Termica. Mai mult, Lungu susține că peste râul Suceava ar trebui construite patru sau cinci astfel de poduri. ”Asta este situația. Nu avem alte soluții. Văd foarte multe comentarii pe facebook unele sunt exagerate altele reale. O să mă înjure mulți dar trebuie văzută partea plină a paharului, jumătatea plină că Primăria își dă interesul să repare podul. În măsura în care nu reparam acest pod exista riscul ca în toamnă să-l închidem de tot și atunci tragedia era totală. Acest lucru ne arată cât de important e un nou pod peste râul Suceava. Am fost luni la fața locului și am constatat că lucrările merg bine. Ne trebuie un nou pod dar eu spun că ne trebuie poduri peste râul Suceava poate patru sau cinci poduri”, a spus Lungu. Primarul speră ca lucrările la rosturile de dilatare pe podul din zona bazarului să fie încheiate în prima jumătate a lunii iunie însă avertizează că fiecare zi ploioasă amână termenul de finalizare.

Lungu despre bulversarea traficului în Suceava: ”Trebuie văzută partea plină a paharului că Primăria își dă interesul să repare podul”, 4.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava