Concert pascal
MOPAN Suceava

Câteva mii de pelerini sunt aşteptaţi marți şi miercuri la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava care își sărbătorește ocrotitorul. Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost scoasă din mănăstire luni dimineață și aşezată sub baldachinul din curtea mănăstirii alături de icoana Sf. Ioan cel Nou „îmbrăcată” în flori. Pelerinii s-au aşezat în curtea mănăstirii pe pături aduse de acasă, pe scaune pliante, în corturi şi așteaptă în linişte şi rugăciune slujbele care se vor oficia în aceste zile.  Marți, 23 iunie, la ora 18:00, în curtea mănăstirii sunetul de toacă, apoi clopotele vor anunţa începerea slujbei de priveghere, în cinstea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Slujba va fi oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Sfânta Liturghie de miercuri, 24 iunie, va începe la ora 9:00, și IPS Pimen i se vor alătura înalte feţe bisericeşti, precum ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi PS Macarie, episcop al Europei de Nord. După Sfânta Liturghie şi cuvintele de învăţătură ce vor fi rostite de preoţii invitaţi, racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava va fi purtată pe braţe de câţiva preoţi şi călugări prin municipiul Suceava, în jurul orei 11:00, după cum este obiceiul străvechi de Sânziene într-o impresionantă procesiune pe străzile Sucevei.

Racla cu sfintele moaște se va opri la toate bisericile aflate pe traseu (Biserica Sf. Înviere, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuţi, Biserica Sf. Dumitru, Biserica Sf. Nicolae, Catedrala Naşterea Domnului – de pe Mărăşeşti, Biserica Naşterea Maicii Domnului – de la Tribunal). La întoarcere, racla va fi aşezată din nou sub baldachinul din curtea mănăstirii, unde va rămâne până spre seară, pentru ca toţi credincioşii care vor să atingă racla şi să se închine Sfântului să o poată face.

Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, neîncăpătoare pentru pelerinii veniți din toate colțurile țării, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava