Concert pascal
MOPAN Suceava

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a conferit cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei, Ordinul ”Crucea Bucovinei” premierului Marcel Ciolacu, pentru „remarcabila activitate dedicată Bisericii și Comunității”.  Totodată, oaspetele a primit în dar o icoană pictată cu chipul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Cetății Sucevei. Momentul s-a consumat vineri, 12 aprilie, în urma vizitei pe care Marcel Ciolacu a efectuat-o pe șantierul lucrărilor de consolidare și reabilitare a ansamblului de clădiri ale Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” dar și la alte construcții din incinta complexului monastic. Aceeași distincție a fost înmânată secretarului de stat Alexandru Stoica și senatorului Paul Stănescu, iar Ordinul „Mușatinii” a fost conferit secretarului de stat Gheorghe Florin Cârciu, pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”. A urmat un moment de rugăciune în Paraclisul mănăstirii, la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, mucenic al lui Hristos, originar din Trapezunt, în prezența Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.

Ciolacu: „Am avut plăcerea de a avea parte de o primire creștinească, ruptă din film, bizantină, aș putea spune”

În cuvântul său, Premierul României, Marcel Ciolacu, și-a exprimat recunoștința pentru ordinul eparhial primit, dar și bucuria de a se afla pe aceste meleaguri în care a descoperit noi file din istoria neamului. Totodată, Excelența Sa a punctat faptul că societatea actuală trebuie să lupte pentru păstrarea valorilor autentice, Biserica fiind cea care menține vie credința. „Am avut plăcerea de a avea parte de o primire creștinească, ruptă din film, bizantină, aș putea spune, și am avut parte de o împlinire, în primul rând cunoscând mai multe detalii istorice despre acest tărâm, și nu e pentru prima oară când o spun, Bucovina și Suceava sunt un tărâm rupt din rai, un tărâm plin de credință; și cred că un popor nu poate avea viitor fără să-și cunoască istoria. Dar cel mai important este că un popor este pierdut atunci când nu mai are credință. Și eu, și toți cei care au primit astăzi o distincție din partea Înaltpreasfinției Voastre, încercăm să apărăm valorile Creștinismului, lucru care nu este tocmai ușor în vremurile progresului care a adus, normal, și o deschidere mult mai largă și o încercare de schimbare a valorilor. Atât timp cât pașii și calea mi-au fost îndrumate să fac acest lucru, am să-l fac fără rețineri.” Nu în ultimul rând, Premierul României a subliniat importanța cooperării dintre instituțiile Statului și Biserică, subliniind faptul că valorificarea patrimoniului național este una dintre prioritățile Guvernului. „Am încercat, împreună cu colegii mei, să ne facem calea corectă, îndrumată în primul și în primul rând de Biserică. Cred că aici trebuie să găsim și echilibrul instituțional între Biserică și noi, oamenii politici. Biserica și Armata sunt cei doi stâlpi ai acestui neam. Noi, în schimb, trebuie să știm să protejăm aceste valori. (…) Niciun Guvern, și o spun cu mândrie, dar și cu smerenie, niciun Guvern într-o perioadă atât de scurtă nu a făcut și nu a încercat să închidă atâtea nedreptăți. Și nu a încercat să continue mai ales minunile lăsate, care sunt înscrise și în patrimoniul UNESCO, fiindcă ele ne definesc pe noi ca neam. Am încercat să reparăm anumite greșeli și le-am reparat, ele devenind priorități pentru acest Guvern, și așa am să fac în continuare.”

Text: Irina Ursachi

Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava