Concert pascal
MOPAN Suceava

Probabil unul din cele mai emoționante momente ale Zilelor Municipiului Rădăuți care se află în plină desfășurare a fost marșul persoanelor cu dizabilități locomotorii și implicarea acestora pentru prima dată în manifestările sportive prilejuite de această sărbătoare. La eveniment au participat primarul Bogdan Loghin, Ciprian Anton, vicepreședintele comitetului sportiv paraolimpic și  prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.

”Totul a plecat din sala de recuperare fizică a lui Daniel Bodnar, care a reușit să adune o adevărată comunitate a persoanelor cu dizabilități locomotorii și, nu îl ultimul rând, de la dorința mea de a mă implica în integrarea socială a acestor oameni minunați care au atât de multă poftă de viață. Alături de părintele Nazarie, părintele spiritual al acestui grup de oameni, au pus și bazele unei asociații care se numește „Împreună vom învinge – Rădăuți 2023” Azi, văzându-i atât de plini de viață, jucând diferite sporturi și zâmbind încercărilor, am realizat încă odată faptul că viața este un dar, iar noi, ceilalți, nu avem nicio scuză pentru a spune nu pot”, a transmis Bogdan Loghin.

Foto credit: Cătălin Urdoi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava