Mărturiile unui filolog despre un inginer. Ion Bianu: ”Anghel Saligny este întâiul care gândeşte şi îşi exprimă gândirea prin linii”
Ion Bianu, filolog de profesie și ctitor al Bibliotecii Academiei Române, alege să evoce momentul inaugurării podului de la Cernavodă, conturând un profil bogat marelui inginer Saligny din perspectivă umană.
Câteva curiozități presărate despre personalitatea lui Anghel Saligny sunt binevenite în a înțelege complexitatea acestui mare inginer care a devenit și președintele Academiei Române, o funcție ce i-a dat mari bătăi de cap în epocă.
Puţini dintre noi ştim însă că Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea, construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială
Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri
Lucrarea sa cea mai importantă rămâne proiectarea în 1888 şi construcţia între 1890 – 1895 a podului peste Dunăre de la Cernavodă, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.
Proiectul elaborat de Saligny aducea două mari inovaţii în construcţia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului şi folosirea oţelului moale în locul fierului pudiat ca material de construcţie pentru tabliere de poduri.
A fost nu numai unul dintre membrii titulari ai Academiei Române, dar şi preşedinte al acesteia. Despre activitatea acestuia ca membru al Academiei Române, aflăm de la Ion Bianu, în Cuvântul de recunoştinţă pentru activitatea lui Anghel Saligny ca preşedinte al Academiei Române (1907-1910) cu un concept de scrisoare din partea funcţionarilor, BAR, secţia Manuscrise, Fond Ion Bianu.
”La inaugurarea podului peste Dunăre am mers şi eu împreună cu miile de Români care alergase din toate părţile ţării la acea mare serbare naţională, prin care se afirmă stăpânirea ţării noastre asupra cursului de Jos al fluviului măreţ, stăpânire pe care nu o mai aveam deplin, de câteva sute de ani.
Stăteam pe un şlep din jos de feerica ameţeală – toţi într-un gând ziceam: acum, chiar acum ar fi drept şi bine ca Regele să dea cea mai mare recunoştinţe şi cinstiri a fost alegerea domnului A. Saligny în Academia Română la 7 aprilie 1897. În această instituţiune, de care mi-a fost şi-mi este legată viaţa, domnul Saligny apăru un om de un fel nou.
Văzusem filologi tari la discuţii şi la argumente, pe care nimeni cu nici un mijloc nu-i putea urni din convingerea lor; ascultasem oratori care te fermecau cu frumuseţea vorbei şi cu eleganţa frazei lor; scriitori din pana cărora curgea stilul armonios şi eleganţa, toţi aceştia gândeau şi îşi îmbrăcau gândirea în cuvinte şi fraze, prin vorbire sau prin scriere, ori prin amândouă”
Gândirea domniei sale are două faze: concepţia tehnică a operelor care trebuie făcute, care se exprimă prin planuri de linii şi închipuirea organizării de muncă omenească menită să execute planurile puse în linii pe hârtie. La Academie este un tăcut din gură şi din condei.
