MOPAN Suceava

Noua maternitate din municipiul Fălticeni a fost inaugurată astăzi în prezența ministrului Florian Bodog. La eveniment au fost prezenți și prefectul Mirela Adomnicăi, șeful Direcției de Sănătate Publică, Andrei Ianovici, șeful ISU „Bucovina”, generalul Ion Burlui, primarul Fălticenilor, Cătălin Coman, managerul Spitalului Municipal, Vlad Morariu și senatorul PSD Ioan Stan.

Noua maternitate va avea 40 de paturi, în saloane vitrate cu două paturi şi saloane mari care vor avea până la 6 paturi, accesul fiind făcut cu ajutorul unor cartele magnetice. Clădirea dispune de o rampă de acces pentru ambulanţe, rampă pentru persoane cu dizabilităţi, staţie proprie de oxigen, grup electrogen care poate asigura o funcţionare normală în cazul unei defecţiuni la reţeua de alimentare cu energie electrică, parcare. Unitatea medicală va fi deservită de 80 de cadre, medici, asistente şi infirmiere.


La inaugurarea maternității, ministrul sănătății a vizitat fiecare încăpere a noii unități spitalicești, Florin Bodog ținând să felicite administrația locală pentru că a depus eforturi pentru a realiza această investiție.

După o slujbă de sfințire oficiată de un sobor de preoți, primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a ținut să sublinieze faptul că tot ceea ce s-a realizat la noua maternitate se datorează unei munci de echipă. El a amintit că după retrocedarea din perioada 2008 – 2009 a clădirii fostei maternități, o întreagă echipă a căutat cele mai bune soluții pentru ca această unitate medicală să fie mutată într-o nouă locație modernă. „Cu toată sinceritatea vreau să vă mulțumesc tuturor celor care au trudit pentru maternitatea nouă din Fălticeni”, a spus Cătălin Coman, care a adăugat că noua maternitate nu va deservi doar municipiul Fălticeni, ci pe toți cei 150.000 de locuitori din întreaga zonă. El a ținut să remarce faptul că la maternitatea din Fălticeni, dar și la spitalul municipal, există o echipă de cadre medicale de excepție.


Cătălin Coman a ținut să-i mulțumească în mod special ministrului sănătății pentru sprijinul acordat prin alocarea, anul acesta, a unei sume de șapte milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la noul spital municipal din Fălticeni. „Vreau să vă mulțumesc cu toată sinceritatea pentru că munca dumneavoastră, eforturile pe care le faceți se concretizează și se materializează în servicii medicale de calitate la Fălticeni și în toată zona noastră”, a mai declarat primarul din Fălticeni. Cătălin Coman a dat asigurări că municipalitatea și conducerea spitalului municipal vor face toate eforturile pentru ca în Fălticeni să existe asistență spitalicească de calitate, realizată în cele mai bune condiții.


„Vreau să mulțumesc tuturor instituțiilor locale și județene, autorităților care au contribuit la finalizarea acestei investiții, doamnei prefect, doamna Mirela Adomnicăi, șefului ISU Suceava, domnul general Ion Burlui, directorul DSP, Andrei Ioanovici. Sunt instituții cu care am colaborat foarte strâns, ne-am sfătuit, și împreună am găsit soluții pentru ca lucrurile să fie în deplină legalitate la noua maternitate din Fălticeni. Și vreau să spun că tot ceea ce se întâmplă azi la Fălticeni poate constitui un început pentru alte investiții, pentru că am demonstrat că se poate”, a încheiat Cătălin Coman.


În același timp, managerul spitalului, Vlad Morariu, a ținut să dea asigurări tuturor locuitorilor din această zonă a județului că în noua maternitate vor fi oferită servicii medicale de înaltă calitate, în condiții hoteliere bune și foarte bune, dar și în deplină siguranță. Vlad Morariu a subliniat că toate piesele de mobilier și aparatura medicală care a fost transferată de la vechea maternitate către noua locație au fost igienizate și dezinfectate.

El a mai precizat că sâmbătă, în prezența reprezentanților DSP Suceava va fi făcută prima nebulizare generală, cu un dezinfectant cu grad înalt de dezinfecție, în toate spațiile maternității. „A doua zi, tot în prezența reprezentanților DSP vom face a doua tură de dezinfecție generală a tuturor spațiilor, și se vor recolta probele din oxigen, apă și din toate încăperile. Apoi, conform procedurii, vom aștepta timp de șapte zile rezultatele probelor, și dacă va fi negativ nu mai este nici un motiv să nu primim autorizația de funcționare și să începem efectiv activitatea”, a explicat Vlad Morariu, care a ținut să-i mulțumească și el ministrului sănătății pentru sprijinul financiar acordat spitalului municipal.


La rândul său, prefectul Mirela Adomnicăi, a remarcat faptul că noua maternitate este o unitate medicală modernă, pe care și alte municipii și-ar dor să o aibă. „Am văzut personal medical emoționat, unii apropiindu-se de vârsta pensionării, și care nu aveau speranța că vor lucra vreodată în asemenea condiții. Le urez mult succes în continuare și să aibă satisfacția muncii lor”, a spus Adomnicăi. Ea a arătat că la maternitatea din Fălticeni, toate procedurile de autorizare vor fi asigurate sub stricta supraveghere a personalului DSP Suceava.

Prefectul a spus că dorința tuturor este ca aceste proceduri să se finalizeze cât mai repede, astfel încât beneficiarii serviciilor medicale să se mute cât mai repede în noua locație. „Vreau și eu să-i mulțumesc ministrului sănătății prezent aici la Fălticeni. Prezența lui aici reprezintă pentru noi o garanție că demersurile ulterioare pentru terminarea tuturor investițiilor vor avea finalitate”, a spus Mirela Adomnicăi.

Încă de la începutul discursului său, ministrul sănătății, Florin Bodoc, a declarat că în amenajarea noii maternități din Fălticeni meritul aparține în totalitate autorităților locale. Florin Bodoc a arătat că ministerul pe care îl conduce a alocat fonduri pentru spitalul municipal, în condițiile în care unul dintre principiile clar stabilite în acordarea sumelor de la buget este acela de a finaliza investițiile deja începute.


„Vreau să felicit autoritățile locale, și vreau să vă felicit pe dumneavoastră, personalul medical, pentru faptul că aveți un alt fel de loc de muncă, un altfel de așezământ în care copiii văd pentru prima dată lumina. Eu cred că este un pas important pentru membrii comunității dumneavoastră. Vreau să vă asigur că DSP Suceava, și am discutat cu domnul director, se va asigura că toate condițiile sunt asigurate în așa fel încât atât mamele, cât și copiii și personalul medical de aici va fi în siguranță”, a spus ministrul sănătății.

În condițiile în care zilele trecute presa a prezentat cum două incubatoare și piese de mobilier de la fosta maternitate au fost transportate în noua locație cu o remorcă unui tractor, Florin Bodoc a subliniat că nu este pentru prima dată când în jurul unei instituții medicale „se naște un scandal”. „Eu când am venit la Ministerul Sănătății, primul lucru care mi s-a spus la deschiderea Centrului de Arși a fost că în pereți sunt bacterii, că nu s-a făcut dezinfecție, că nu s-au ars pereții înainte de a se începe reabilitarea Spitalului de Arși. În același timp însă, în fiecare noapte primeam mesaje că sunt arși care nu au unde să fie preluați. Am discutat cu reprezentanții DSP am trimis acolo, au luat probe de repetate ori, și am dat drumul acestei unități de arși. Și după cum vedeți asigurăm asistență medicală pentru arși în București, în condiții foarte bune. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Și același lucru va fi și aici”, a explicat ministrul sănătății.

El a spus că este convins de faptul că primarul Cătălin Coman și managerul spitalului municipal, Vlad Morariu, își vor da tot interesul pentru ca activitatea în noua maternitate să se desfășoare în cele mai bune condiții de siguranță și de calitate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava