Concert pascal
MOPAN Suceava

La sediul Primăriei Municipiului Suceava a avut loc o întâlnire a Centrului Național de Competență pentru dezvoltarea orașelor climatice neutre și inteligente NetZeroCities unde au participat reprezentanții celor 12 instituții componente,  printre care Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Universitatea Tehnică București,  Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca,  companiile Orange și Bosh, dar și coordonatorii proiectelor componente ale centrului.

În cadrul întâlnirii au fost abordate principalele direcții de acțiune ale proiectului NetZeroCities  -Centrul Național de Competențe și soluțiile pentru dezvoltarea orașelor inteligente și neutre climatic, respectiv Guvernanță, Energie, Clădiri rezidențiale, Mobilitate. ”Experții în domeniile transport, eficiență energetică, clădiri inteligente, digitalizare, mobilitate urbană doresc colaborarea cu municipiul Suceava pentru implementarea proiectelor finanțate pe fonduri nerambursabile. De asemenea s-a stabilit încheierea unor parteneriate între mediul universitar si cel privat pentru depunerea cererilor de finanțare a unor proiecte pilot finanțate în cadrul proiectului Horizon Europe. Concret s-a hotărât înființarea unei aplicații de tip „tablou de date” care să permită autorităților publice locale obținerea de date în timp real, referitoare la stadiul proiectelor de investiții, monitorizare, trafic, monitorizare calitate aer, zone de conflict în trafic, disfuncționalități utilități publice, evaluare și monitorizare decizii locale ale Primăriei”, a declarat primarul Ion Lungu.

Minți luminate din județ și din țară s-au adunat la sediul Primăriei Suceava pentru a pune la punct viitoare proiecte finanțate din bani europeni, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava