Concert pascal
MOPAN Suceava

Miercuri 12 iulie, Festivalul Vara Magică propune un nou concert inovativ pe scena Ateneului Român, cu muzicieni din România, Italia și Ucraina, însoțit de proiecții de live video mapping. Astfel, în cel de-al doilea eveniment din prestigiosul festival ajuns la cea de-a XII-a ediție, pianista și compozitoarea Sînziana Mircea va prezenta concertul cameral ”Imagine Baroque – Quasi una fantasia”, într-un concept în care muzica clasică va fi însoțită de Inteligența Artificială.

Inovația reprezintă trademark-ul pianistei Sînziana Mircea, care anul acesta va surprinde din nou publicul cu un concert ce reunește pian, orgă și flat, însoțite vizual de proiecții live video mapping. Noutatea constă în alăturarea rară a celor trei instrumente, într-un repertoriu compus special de Sînziana Mircea pentru acestea. Concertul va debuta cu celebra Sonată a Lunii de L.v. Beethoven și Clair de Lune de C. Debussy, urmate apoi Toccata de J.S. Bach, Passacaglia de G.F. Handel, Tangoul de I. Albeniz, dar și compoziții orginale ale pianistei, precum Anonimul Venezian, Insieme sau Suita Aurora pentru pian și orgă. Pe parcursul a două ore de muzică, pianului i se vor alătura orga –  instrumentul cel mai reprezentativ pentru perioada barocă, dar și flautul, într-un concept extrem de rar întâlnit.

’’Acest proiect este rezultatul unei munci de echipă și a unor prietenii construite în mulți ani, în care organizatori, artiști, creatori de conținut și producători de tehnologie își dau mâna pentru a dărui muzica clasică într-o haină noua publicului din România. Este a patra oară când revin pe scena Festivalului Vara Magică și mă simt extrem de fericită și recunoscătoare pentru această șansă. Este un privilegiu pentru orice muzician să își prezinte lucrările într-un festival de asemenea prestigiu și îi mulțumesc din inimă domnului director Dorin Ioniță pentru toata încrederea și libertatea artistică acordate în alcătuirea unor programe cu adevărat unice, an de an. Alături de doamna Carmen Mihai și partenerii lor, echipa Lanto transformă serile de vară bucureștene în seri cu adevărat magice.”

Turneul Internațional “Imagine Baroque – Quasi una Fantasia” reprezintă continuarea proiectului din anul 2022, lansat de pianista și compozitoarea română ca parte a seriei de turnee „Imagine”, începute în anul 2019 cu Turneul Internațional „Imagine Chopin”. Anul aceasta, seria inovațiilor continuă cu prezentarea unui duo pe cât de neobișnuit, pe atât de fascinant, alcătuit din pian și orgă, cărora li se va alătura pe parcurs și flautul. La nivel mondial chiar, recitalurile de pian și orgă sunt foarte rar prezentate din cauza lipsei literaturii pentru un astfel de duo. Asadar, pentru a aduce pe scenă un astfel de proiect, Sînziana Mircea a realizat propriile transcripții și compoziții pentru duo pian-orgă și trio pian-orgă-flaut.

„Întregul concert vorbește despre Dumnezeu, despre dialogul dintre om și divinitate, în cel mai profund spirit Baroc. În egală măsură este vorba despre o călătorie printr-un Univers spiritual, condusă de muzică, într-o lume din ce în ce mai tehnologizată, ilustrată vizual de imaginația artistului Adistu, cu ajutorul Inteligenței Artificiale care introduce în sine o altă dimensiune a lumii contemporane – cea virtuală. Așadar, după edițiile anterioare, în care am prezentat lucrări pentru pian solo sau două piane, dar și alăturarea pianului cu chitara clasică, live electronics, sintetizatorul, sunete din natură sau vocea umană, în acest an mi-am propus să readuc în fața publicului grandoarea epocii baroce prin alăturări timbrale extrem de rar întâlnite între pian, orgă și flaut.’’

Invitatul Sînzianei Mircea în acest turneu este organistul italian Davide Mariano, unul dintre cei mai talentați și activi tineri organiști la nivel internațional, cu apariții pe scene precum Musikverein și Konzerthaus Viena, Notre Dame din Paris sau Suntory Hall din Tokyo.

”Dupa concertele de la Timișoara și din Sardegna alături de colega și buna mea prietenă Sînziana Mircea, sunt onorat să am șansa de a debuta la Filarmonica George Enescu din București într-un festival atât de presitigios. Acest turneu este o premieră și pentru mine, fiind prima dată când susțin recitaluri camerale pentru un duo de orgă și pian. Fiecare dintre cele două instrumente este un univers în sine, fiind foarte iubite de publicul de pretutindeni. Așadar, îmbinarea sonoră dintre cele două este un regal în sine, fiind în același timp o adevarată provocare pentru orice muzician, din cauza raportului inegal de volum dintre cele două instrumente. În plus, în concertele anterioare din turneu am stat întors cu spatele la Sînziana, la o distanță de 10 metri, chiar pe etaje diferite, așa cum a fost cazul la Timișoara. Așadar, în lipsa unui contact vizual direct, tot ceea ce contează este coordonarea aproape telepatică, într-un repertoriu deosebit de complex, în care balansul sonor este foarte greu de realizat, dar rezultatul este copleșitor”, a declarat organistul italian Davide Mariano.

O lucrare special compusă de Sînziana Mircea pentru acest turneu este Suita Aurora pentru pian și orgă, rezultat al cercetărilor realizate de aceasta în Biblioteca Conservatorului din Veneția cu privire la barocul italian.

”Suita este alcătuită din trei părți – Geneza, Zefirul și Aurora, inspirate din mitologia greacă, dar și din picturile renascentiste ale lui Sandro Boticelli. Lucrarea reprezintă o călătorie în sine, prin milenii de artă și spiritualitate universală. Astfel, zeița Aurora este fiica Titanilor, sora cu Luna și cu Soarele și vestește răsăritul. În același timp, ea este și mama Luceafărului de seară și a vânturilor, printre care se numără și Zefirul, vântul blând care aduce primavara. Figura Aurorei a fascinat poeți și filozofi timp de milenii, printre care se numără Homer, Ovidiu și Shakespeare. Suita ‚Aurora’ redă această simbolistică complexă, reunind mitologia greacă cu arta renascentistă italiană, în sonoritățile muzicale ale sec. XXI. Îmbinarea sonoră dintre instrumentul-simbol al epocii baroce – orga și pianul este menită să reflecte dualitatea divinitate/ uman sau lumină/ întuneric. Lucrarea se încheie cu triumful Luminii adusă de Aurora asupra întunericului, și, la fel ca în ‚Primavera’ lui Boticelli, reprezintă un nou început, o renaștere cosmică. Abia aștept să o cânt pe scena Ateneului Român pe 12 iulie!”, a spus Sînziana Mircea.

Ca invitat special, în cadrul concertului se va alătura și flautista ucraineană de origine română, Mariia Velia. Studentă a Universității Naționale de Muzică din București, Mariia Velia va primi distincția ”Youth of Music – Prețuiește viața” acordată de Asociația MuseArt, coordonată de Sînziana Mircea și Fundația Prețuiește Viața coordonată de Andreea Marin.

La fel ca în anii precedenți, concertul va îmbina muzica clasică și tehnologia, prin proiecțiile video mapping live realizate de artistul vizual Adistu cu ajutorul inteligenței artificiale.

”Colaborarea cu artistul vizual Adistu’ a început pe scena Sălii Radio în anul 2019, în cadrul Turneului Imagine Chopin, dintr-o dorință de a îmbogăți experiența publicului prin sinergia artelor. De atunci, muzica fiecărui turneu din ciclul ‚Imagine’ este ilustrată vizual de arta lui Adistu, care an de an aduce noi elemente de inovație, încorporând cele mai noi tehnici de video mapping. Este vorba de un proces foarte complex realizat live, în care impulsurile sonore preluate de microfon sunt coordonate cu imaginile, acestea redând pulsațiile sonore live. Țin să mulțumesc partenerului Epson România, care ni se alătură pentru a doua oară într-un proiect atât de inovativ, transformat în realitate cu ajutorul unor proiectoare de mare putere, de ultimă generație. Abia aștept să ne întâlnim cu publicul de la Ateneul Român pentru o adevarată sărbătoare a muzicii și a luminii!”, a completat pianista și compozitoarea Sînziana Mircea.

Despre Sînziana Mircea

Inovația reprezintă trademark-ul pianistei române, recunoscută deja pe plan național și internațional, atât pentru interpretările date lucrărilor din repertoriul de muzică clasică, cât și pentru propriile compoziții. Parcursul său artistic include prezențe în mari festivaluri precum International Music Festival (Japonia), Busan Maru International Festival (Coreea de Sud), Palermo Classica (Italia), Riva del Garda Festival (Italia). De-a lungul anilor, Sînziana a cântat pe mari scene din Europa, America de Nord și Asia precum Tokyo Metropolitan Theatre, Carnegie Hall, Filarmonica din Stockholm, concertele sale fiind difuzate de cele mai importante canale europene de muzică clasică, printre care BBC Radio3, RAI Radio3, Uniunea Europeană de Difuzare, Radio România Muzical, TVR Cultural. Albumul său integral de compoziții și transcripții „Fortuna – Piano Sensation”, lansat în anul 2020, reprezintă primul album realizat în dublă ipostază de interpret și compozitor, lansat de legendară casa de discuri Electrecord în ultimii 30 de ani. Premiera în concert a albumului a avut loc pe scena Ateneului Român din București în cadrul Festivalului „Vara Magică” 2021. Aceasta a fost urmată în anul 2022, în cadrul aceluiași festival, de prezentarea în premieră absolută a trei lucrări de Benedetto Marcello și a Suitei „Serenissima” pentru pian și live electronics, compusă de Sînziana ca parte a proiectului „Imagine Baroque”. Mai multe detalii la: https://www.sinziana-mircea.com/

Despre Davide Mariano:

Organistul italian Davide Mariano (nascut în 1988) este apreciat de critică pentru capacitatea sa de a “uimi audiența” (Bachtrack) cu execuțiile sale “puternice și încărcate emoțional […] care demonstrează gândirea pusă în fiecare notă” (The Observer). Cu o vastă experiență în orgă, clavecin, pian și dirijat, Davide Mariano a apărut ca solist la orgă în cele mai prestigioase săli de concerte și catedrale din Europa, America și Japonia, inclusiv Musikverein, Konzerthaus și Stephansdom din Viena, Teatrul Mariinksy din St. Petersburg, Konzerthaus Berlin, Philharmonie Essen, Catedrala Notre-Dame din Paris, Église de la Madeleine din Paris, Sala Suntory din Tokyo, Sala Concertelor de la Kyoto, Sala Simfoniei din Osaka, și Muzeul de Artă din Cleveland, precum și în universitățile americane din Kansas, Mississippi și Louisiana, și în cadrul unor festivaluri din Roma, Stuttgart, Merseburg, Toulouse, Amsterdam, Helsinki, Copenhaga și Tel Aviv.

More info: https://www.davidemariano.com/

Despre Festivalul Vara Magică

Festivalul Internațional “Vară Magică” este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei și una dintre puținele manifestări de acest gen care aduce în prim-plan capitala României. De la debutul său, proiectul a adunat peste o sută de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 100.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio și telespectatori care au urmărit transmisiunile în direct și înregistrările acestor clipe de înaltă ținută artistică. Mai multe detalii la: varamagica.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava